121 de ani de la moartea lui Ion Ghica

0

Articol disponibil în: Română

Ion Ghica, scriitor, economist şi om politic, s-a născut la 12 august 1816, la Bucureşti.

A făcut studii de gramatică română cu Ion Heliade-Rădulescu şi de franceză cu J.A. Vaillant, după care a urmat Colegiul ”Sf. Sava” din Bucureşti. Și-a luat Bacalaureatul în Litere la Sorbona (1836) şi în ştiinţe matematice la Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Paris (1838). A absolvit, de asemenea, Școala de Mine din capitala Franţei (1840).

A urmat şi cursurile de Economie Politică la College de France şi pe cele ale Conservatorului de Arte şi Meserii din Paris. A fost profesor de economie politică, geometrie descriptivă, geologie şi mineralogie la Academia Mihăileană din Iaşi.

Desfăşoară o intensă activitate politică. A fost unul dintre fondatorii societăţii secrete ”Frăţia” (1843), a contribuit la apariţia revistei ”Propăşirea” (1844) şi a participat la Revoluţia Română de la 1848, fiind trimis în misiune la Constantinopol, pentru a obţine sprijin politic şi diplomatic. Din iniţiativa lui Ion Ghica şi a lui C.A. Rosetti, în Ţara Românească se constituie în aprilie 1848, în jurul societăţii ”Frăţia”, un comitet revoluţionar. Ion Ghica face parte, de asemenea, din comitetul revoluţionar cu o componenţă lărgită din Ţara Românească, constituit la 10/22 mai 1848, alături de Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Cezar Bolliac, fraţii Goleşti, Ion Heliade Rădulescu ş.a.

După izbucnirea revoluţiei în Ţara Românească şi formarea guvernului provizoriu de la 14 iunie 1848, acesta din urmă a acţionat pentru consolidarea revoluţiei şi recunoaşterea ei de către puterile europene, trimiţând mai mulţi emisari. Astfel, lui Ion Ghica i-a revenit sarcina să poarte tratative cu Poarta otomană pentru a o convinge să accepte guvernul şi programul revoluţionar. După înfrângerea revoluţiei a plecat în exil şi a făcut parte, alături de Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti ş.a., din comitetul aflat în fruntea ”Asociaţiei române pentru conducerea emigraţiei”, constituită la Paris la 2 decembrie 1849. Rămas în exil, a fost guvernator (1854) şi apoi bei (prinţ) de Samos (1856).

Revenit în ţară în 1858, a ocupat, după Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, diferite funcţii: prim-ministru şi ministru de Interne al Moldovei (1859) şi al Ţării Româneşti (octombrie 1859 — mai 1860), iar după Unirea definitivă a Principatelor Române a fost vicepreşedinte al Adunării Legislative, director în Departamentul Lucrărilor Publice (1861), membru în Consiliul Superior al Instrucţiunii Publice (1862).

Ion Ghica s-a aflat în fruntea grupării liberale ”moderate’‘ şi s-a numărat printre diplomaţii români străluciţi din acea perioadă, alături de Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, P.P. Carp, Vasile Alecsandri, D.A. Sturdza ş.a. După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 10/11 februarie 1866, la 11 februarie s-a constituit o locotenenţă domnească, precum şi un guvern provizoriu în care Ion Ghica era prim-ministru şi, totodată, ministru de externe.

După proclamarea lui Carol I ca domnitor al României, la 10/22 mai 1866, Ion Ghica a condus guvernul de orientare liberal-moderată din perioada 15 iulie 1866-1 martie 1867, fiind, de asemenea, şi ministru de Interne. Ca urmare a tratativelor iniţiate de Ion Ghica, Poarta îl recunoaşte pe Carol I principe ereditar, printr-un firman emis la 11/23 octombrie 1866.

A condus, de asemenea, guvernul liberal din perioada 18 decembrie 1870 — 11 martie 1871 şi s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Liberal (1875). Ion Ghica a fost, de asemenea, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Londra (1881-1890). Era foarte stimat în străinătate, iar domnitorul Carol I îl aprecia în mod deosebit ca pe un om de stat cult şi un ”administrator energic”.

Ideile sale politice le-a expus într-o serie de broşuri apărute la Paris. A militat pentru restructurarea procesului de învăţământ din Moldova, proiect publicat parţial sub titlul ”Însemnări asupra învăţăturii publice”, ca şi pentru înfiinţarea unei publicaţii economice şi literare în toate limbile vorbite în Imperiul Otoman, intenţie nefinalizată însă. În calitatea sa de director general al teatrelor (1877-1881), a încercat să stimuleze repertoriul original şi să dea un impuls vieţii teatrale româneşti.

A fost printre primii care au tratat, în româneşte, probleme economice, scriind în acest domeniu articole sau lucrări apărute în ciclul ”Convorbiri economice” (două volume, 1865-1875). În literatură, numele său se leagă îndeosebi de genul epistolar — ”Scrisori către Alecsandri” (1884). Este ales membru (din 13 august 1874) şi preşedinte al Societăţii Academice Române (1876-1879), apoi al Academiei Române (1879-1882, 1884-1887, 1890-1893, 1894-1895).

Ion Ghica a murit la 22 aprilie 1897, la moşia din Ghergani, unde a şi fost înmormântat. (doza.de.bine.ro)


Sursa: StiriNationale.eu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy