Accident din cauza alcoolului. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale

0

Articol disponibil în: Magyar Română

O persoană de 31 ani, din Cârța, a provocat un accident rutier pe fondul consumului de alcool.

Ieri dimineață, la ora 06.30, R.L., de 31 ani, din Cârța, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 125, în direcția Cârța – Sândominic, a pierdut controlul asupra vehiculului, care a părăsit partea carosabilă. În urma impactului, R.L. a suferit leziuni corporale, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a procedat la examinarea conducătorului auto cu aparatul etilotest. Astfel, s-a constatat faptul că acesta prezenta o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc pentru recoltarea de probe biologice.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și vătămare corporală din culpă, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy