Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

Aproape 96% din achiziţiile publice ale Consiliului Județean Harghita se fac în sistem electronic

Aseapproape 96% din achiziţiile publice ale Consiliului Judeţean Harghita se fac în sistem electronic, această pondere crescând semnificativ în ultimii şase ani.

Potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean Harghita, raportul Direcţiei de achiziţii publice din cadrul instituţiei arată că în anul 2010 doar 12% din achiziţiile publice s-au făcut prin sistem electronic, în vreme ce anul trecut s-a ajuns la 95,87%. Toate procedurile s-au desfăşurat, aşa după cum prevede legea, prin sistemul electronic naţional de achiziţii publice (SEAP).

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că scopul instituţiei pe care o conduce a fost acela de a crea un sistem cât mai transparent şi uşor de urmărit. El a punctat faptul că Agenţia de Dezvoltare Judeţeană din cadrul CJ a avut un aport semnificativ în procesul extinderii folosirii sistemului electronic de achiziţii publice, prin lansarea site-ului ttps://cumpararidirecte.investinhargita.ro/, în acest fel antreprenorii locali putând obţine o imagine de ansamblu asupra achiziţiilor organizate la Consiliul Judeţean.

Acest portal a fost lansat vara trecută de Agenţia de Dezvoltare a Consiliului Judeţean şi are rolul de a-i informa pe întreprinzători în legătură cu achiziţiile publice prin cumpărări directe care sunt derulate de diverse instituţii publice din judeţ. În plus, antreprenorii care se înregistrează pe respectiva pagina web sunt informaţi automat prin intermediul e-mailului în legătură cu toate procedurile de achiziţii publice.

De altfel, Borboly Csaba i-a îndemnat pe întreprinzătorii harghiteni să-şi furnizeze adresele de e-mail pe portalul menţionat pentru a fi informaţi cât mai bine despre achiziţiile organizate.

Potrivit sursei citate, Consiliul Judeţean a depăşit standardele impuse de legea cu privire la achiziţiile publice, care prevedea o creştere iniţială de la 40% la 60%, urmând ca pentru anul 2018 să ajungă la 100%. Noua lege a achiziţiilor publice nu mai prevede astfel de obligativităţi, ci doar tipul acelor proceduri de achiziţii publice care trebuie derulate în sistem electronic.

Sursa: administratie.ro

opel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *