reclamatie

Ambasadorul american în România, Hans Klemm, vine în Harghita?

klemmSurse din cadrul Consiliului Județean Harghita ne-au livrat știrea că mâine, 10 februarie, va fi prezent în Harghita ambasadorul american în România, Hans Klemm. Am încercat să obținem o confirmare, însa nimeni nu dorește să confirme vizita la nivel oficial. Aceasta, din păcate, e o problemă destul de spinoasă la Consiliul Județean, unde nimeni, de la președinte în jos, nu oferă informații de interes pentru publicul larg.

Fiind vorba de ambasadorul american și secretomania care încojoară vizita lui ne întrebăm, legitim, care sunt motivele pentru care acesta vizitează județul, de ce nimeni din conducerea Consiliului Județean nu dorește să ne ofere amănunte, care este programul acestuia etc.

Sunt întrebări de bun simț, care lăsate fără răspuns ne pot face să ne gândim că vom asista din nou, ca și anul trecut, la o nouă tentativă de îmbrobodire a diplomatului american de către liderii maghiari locali cu tot felul de povești care nu au importanță pentru maghiarul de rând, legate de steagul secuiesc și altele asemenea, care fac parte din bagajul deja expirat al celor care pretind că-i reprezintă și conduc pe maghiari.

Ne-am bucura să aflăm că discuțiile ar avea ca temă principală aducerea unor investitori americani în județ, care să ajute Harghita să iasă din locul codaș al dezvoltării, care să ofere locuri de muncă pentru oameni, salarii decente și care să-i facă să se gândească de două ori înainte de a decide să plece de aici spre alte locuri unde se poate trai mai bine.

Poate că ar fi fost potrivit ca organizatorul vizitei să ofere un program și posibilitatea ca noi, presa, indiferent de ce limbă am fi, română sau maghiară, să participăm la vizită, să adresăm întrebări într-o conferință de presă.

Sau Consiliul Județean vrea să-l păstreze doar pentru sine pe ambasador pentru ca apoi să-l folosească în vreo campanie de imagine care ar putea să-i facă mai mult rău decât bine diplomatului american? Nu trebuie decât să ne uitam la situația delicată din vară, când acestuia i s-a oferit steagul secuiesc și scandalul care a urmat.

Sau poate tocmai asta se doreste? Oare?

I.R.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *