Cât de delicată este situația românilor din Harghita și Covasna?

0

Articol disponibil în: Magyar Română

tricolor.u6klx1giz3Reprezentanții asociațiilor de român din Harghita și Covasna au atras atenția, miercuri, în cadrul lucrărilor Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, că situația lor este una ‘delicată’, că le este tot mai greu să-și păstreze identitatea și că este nevoie ca statul român să își asume în mod ferm rezolvarea problemelor cu care ei se confruntă.

irectorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, părintele Sebastian Pârvu, a atras atenția că ‘românilor din cele două județe le este greu să își păstreze identitatea’, întrucât se confruntă cu o lipsă de subfinanțare a instituțiilor lor identitare, iar tinerii părăsesc zona din cauză că nu își găsesc aici locuri de muncă.

‘Este greu să fii român pentru că aici, în zonă, nu avem multe oportunități în ceea ce privește obținerea unor locuri de muncă sau întărirea instituțiilor fundamentale. Avem probleme în toate instituțiile identitare ale noastre, fie că discutăm de școală, de biserică sau de ONG-uri, care se confruntă cu lipsa finanțării. Sunt anumite probleme pe care noi nu le putem rezolva prin forțe proprii și este nevoie de intervenția fermă a statului român, care să găsească pârghii prin care să favorizeze așezarea specialiștilor la noi în zonă. Mă refer la tineri care merg să studieze în alte orașe și care nu se mai reîntorc aici’, a declarat părintele Sebastian Pârvu.

Articol integral pe Agerpres

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy