Cea mai scăzută temperatură din această toamnă: -5 grade Celsius la Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Română

Cea mai scăzută temperatură din ţară în zone locuite, din această toamnă, de minus 5 grade Celsius, s-a înregistrat, vineri dimineaţă, la Miercurea Ciuc, o temperatură mai scăzută, de minus 6 grade, fiind măsurată la Vârful Omu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit meteorologilor, minima de minus 5,1 grade Celsius a fost înregistrată la Staţia Meteo Miercurea Ciuc după ora 7.30, unde a fost şi brumă la sol, dar temperaturi sub limita îngheţului au fost consemnate şi în celelalte localităţi din judeţul Harghita, şi anume minus 3,2 grade Celsius la Joseni, minus 2,3 grade Celsius la Topliţa şi minus un grad Celsius la Odorheiu Secuiesc.

La staţia meteo de pe Vârful Bucin s-au înregistrat, vineri, minus 2,5 grade Celsius.

Meteorologul de serviciu de la Serviciul Regional de Prognoza Vremii din cadrul Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud – Sibiu, Udo Reckerth, a declarat corespondentului MEDIAFAX că dimineaţa de miercuri a fost rece în toată Transilvania, minimele variind între minus 5 grade Celsius la Miercurea Ciuc şi 3,5 grade Celsius la Boiţa, în judeţul Mureş.

„Cele mai scăzute temperaturi înregistrate în această dimineaţă (vineri – n.r) în judeţele din Transilvania au fost de minus 5,1 grade Celsius la Miercurea Ciuc, în Harghita, minus 1,1 grade Celsius la Întorsura Buzăului, în judeţul Covasna, un grad Celsius la Alba Iulia, şi 6,2 grade Celsius, la Batoş, în judeţul Mureş, au fost minus 1,6 grade Celsius, iar în judeţul Sibiu au fost înregistrate în zona locuită minime pozitive de 0,5 grade Celsius în oraşul Sibiu şi 3,5 grade Celsius la Boiţa”, a precizat Udo Reckerth.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), minima de minus 5 grade Celsius măsurată la Miercurea Ciuc este cea mai scăzută din ţară în zonele locuite, mai frig decât aici fiind, vineri dimineaţă, doar în zona montană înaltă.

„Minima zilei de vineri în zonele locuite a fost de minus 5,1 grade Celsius la Miercurea Ciuc, iar în zona montană am avut minus 6 grade Celsius la Vârfu Omu, în Călimani şi la Vârful Iezer. Cel mai cald în ţară a fost în zona Sulina, la Mangalia şi la Sfântu Gheorghe Delta, unde au fost 10 grade Celsius”, a spus meteorologul Oana Catrina de la ANM.

Minima absolută a lunii octombrie în Harghita a fost de minus 13,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în anul 1988, la Miercurea Ciuc, iar maxima absolută a lunii a fost consemnată în 1955, în aceeaşi localitate şi a fost de 30,6 grade Celsius.

MEDIAFAX

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy