Search
miercuri 13 decembrie 2017
  • :
  • :
reclamatie

Demonstrație de cum să transformi voturile maghiarilor în bani

Iată că tot ceea ce spunem noi de ceva timp, că UDMR a pactizat cu PSD-ALDE pentru a termina justiția română pentru a-și salva penalii proprii a fost adevărat.

La fel de adevărat ca și alte lucruri pe care cititorii au putut să le citească doar în ziarul nostru, fiind interzise de cenzura UDMR-istă, mai grea și mai dură decât cea din vremea lui Ceaușescu. Iar cenzura UDMR are scopul ca alegătorul maghiar din Harghita, Covasna sau alte județe, să nu afle adevărul despre această formațiune coruptă, la fel de coruptă ca și cele românești, dar care își ascunde adevărata față inventând o falsă luptă cu românii. O luptă care creează scandaluri publice permanente menite să abată atenția de la adevărata sa față, de formațiune aservită și coruptă până la măduva oaselor. O formațiune care își vinde voturile pe bani, doar-doar liderii săi urmăriți penal de DNA sau deja trimiși în judecată de DNA vor scăpa de aplicarea legii.

Ce s-a întâmplat aseară în Parlamentul României demonstrează fără echivoc că în țara noastră funcționează o frăție a fărădelegii, care are ca scop ciuntirea actului de justiție, oprirea luptei anticorupție și scăparea politicienilor penali de pedeapsa legală.

UDMR și-a vândut, încă o dată, voturile pentru a trece legile justiției, iar prețul plătit este mare. România este deturnata de la traseul ei european, singurul care ne aduce liniște, pace, stabilitate, prosperitate, pentru toți, indiferent de etnie, români, maghiari, romi.
Singurii care nu înțeleg, sau nu vor să înțeleagă, sunt politicienii corupți, care vor ca lucrurile să fie ca acum 15 ani, lucru imposibil, pentru că viața merge înainte, în ciuda voinței lor, după reguli proprii.

Iar electoratul maghiar nu mai e cel de acum 15 ani. Și el vrea, ca și toți ceilalți, bunăstare, liniște, locuri de muncă, perspective pentru toți, în primul rând în această țară și nu departe de casă.
Speram ca aceste derapaje să fie aspru sancționate de electoratul harghitean, care înțelege deja ca e nevoie de alte abordări și că vremea UDMR a cam trecut.

D.E.




2 comentarii la “Demonstrație de cum să transformi voturile maghiarilor în bani

  1. Mm

    Nu ai scris nimic concret. Că nu îți place ție frăția PSD-UDMR e una, dar pe ce motiv (concret) să nu fie modificate legile justiției … nici tu nu știi. Un articol gol, fără conținut. Și nu sunt nici pe departe fan UDMR sau PSD.

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *