Search
vineri 19 ianuarie 2018
  • :
  • :
reclamatie

Donează si tu pentru un polițist rănit grav în timpul misiunii

  Ministerul Afacerilor Interne a lansat, pe Facebook, un apel pentru ajutorarea lui Ciprian Sfichi, polițistul sucevean tăiat cu sabia de un interlop în timpul unei misiuni într-un dosar privind traficul de droguri de mare risc.

„Polițistul Ciprian Sfichi dovedeşte că este un adevărat luptător! A trecut cu bine peste primele intervenţii chirurgicale, iar evoluţia sa este pozitivă.

Colegii, dar şi persoanele care nu l-au cunoscut, au demonstrat că omenia este un atribut al românilor. Mobilizarea pentru donarea de sânge a fost impresionantă!

Ciprian Sfichi, polițistul din cadrul SAS Suceava, a fost rănit grav în timpul unei misiuni, în data de 5 decembrie. Lupta pe care o va duce, în continuare, va fi una de lungă durată. Împreună îl putem ajuta pe colegul nostru în această bătălie. Pe lângă rugăciunile și gândurile noastre bune, ajutorul poate consta și din lucruri lumești.

Orice gest se poate dovedi un sprijin real. Împreună cu oamenii inimoși de la Corpul Național al Polițiștilor, inițiem un apel umanitar pentru a-l sprijini pe Ciprian.”, este mesajul postat pe Facebook de MAI.

Contul în care se pot face donații este: RO71BRDE340SV15605983400 și a fost deschis la BRD pe numele SFICHI DAN CIPRIAN.

Potrivit Agerpres, polițistul lovit lucrează de 12 ani în Poliția Română, este căsătorit și are două fetițe, de 3 și 5 ani. El are o tradiție în familie pentru meseria de polițist, tatăl său a fost polițist, iar fratele lui lucrează tot în Poliție.

 


Sursa: ZPN




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *