Gheorgheni: Trei tineri au rupt intenționat oglinzile retrovizoare la mai multe mașini
Articol disponibil în: Magyar Română
Fapte antisociale comise în Gheorgheni de trei tineri, după ce au consumat băuturi alcoolice.
După ce au investigat cazul, polițiștii din municipiu i-au identificat pe B.E. de 20 de ani, M.R. de 18 ani şi B.Z. de 17 ani, toţi 3 din localitate. Tinerii, băuți bine, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie ar fi rupt oglinzile retrovizoare a cel puţin 4 autoturisme, fără să fi avut vreun conflict cu părţile vătămate. Teribilismul stupid de care au dat dovadă nu va rămâne nepedepsit. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză şi recuperării integrale a prejudiciului cauzat, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.