Search
vasárnap 18 február 2018
  • :
  • :
reclamatie

Reportaj: Viața de poveste a harghiteanului Corneliu Țepeluș, în slujba României turistice

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

Toată lumea a auzit de frunza României, brandul care se presupune că ar trebui să ne promoveze țara cu tot ce are ea mai frumos, autentic și valoros. Însă, câți au auzit de Corneliu Țepeluș? Aproape o lume întreagă! Un român neaoș, care iubește România cu toate frumusețile ei și nu doar la nivel declarativ, ci mai ales prin fapte lăudabile, care fac cinste tuturor celor cărora le curge prin vene sângele strămoșesc. 

26111983_1687893061263420_1162311658405452261_nAdevăratul promotor al turismului românesc s-a născut la Voșlăbeni, județul Harghita și se numește Corneliu Țepeluș. Lucrează de 27 de ani în turism, dar este instructor de ski de profesie. Harghiteanul este un om umblat prin lumea largă. Se recomandă ca fiind de loc din Miercurea-Ciuc, dar stă de fapt în Brașov. În fond, oriunde ar locui în România și mai cu seamă în Transilvania, e tot acasă. Prima ieșire din tară a fost în Anglia prin 1993, după aceea călătoriile în străinătate s-au succedat ani la rând. În mare parte, anii `90 și i-a petrecut lucrând ca instructor de schi în Poina Brașov pe timp de iarnă și ca ghid turistic în Anglia în sezonul de vară.

Pasiunea pentru sportul de iarnă l-a purtat pe Corneliu tocmai în Canada, lângă Vacouver, unde a profesat ca instructor de schi câteva ierni la rând. În tot acest timp, mânat de dorința de a face tot ce-i stă în puțință pentru a crea țării sale o imagine în lumea întreagă, demnă de bogățiile pe care le adăpostește, a urmat cu interes și curaj cursurile unei școli de film din Vancouver și Los Angeles. Acolo a învățat regie, actorie și producție de film. Și, după cum singur mărturisește, timp de 5 ani de zile pe meleagurile îndepartate ale continentului american a reușit să combine turismul cu filmul.

26169263_1693266834059376_5203980365212163365_nDeși nu a pășit încă pe teritoriul Israelului, prin intermediul activității sale în domeniul turismului, Corneliu a avut șansa de întâlni foarte mulți turiști străini, în special veniți din Israel. Printr-o întâmplare fericită, ecourile efortului depus în favoarea turismului românesc au ajuns până la urechile unei mari personalități de televiziune din Israel, personalitate care a dorit să cunoască România. Așa l-a cunoscut Corneliu Țepeluș pe marele star al televiziunii israeliene Gil Hovav, realizator de Food Show (un James Oliver, al Angliei). Impresionat de frumușețea locului și în special ademenit de savoarea unică a băuturii noastre tradiționale – țuica sau pălinca, Corneliu împreună cu ospestele israelit, au turnat un film de promovare la unul dintre cele mai reprezentative restaurante cu specific tradițional românesc din țara, situat în Brașov. Un fragment din fimul care a fost difuzat pe toate canalele media din Israel, va încânta acum și ochii cititorilor Ziar Harghita.

Corneliu își dorește să promoveze România cu ajutorul străinilor, pe care mai întâi îi cucerește cu bunătățile și atuurile tării. Harghiteanul nu își pierde timpul cu frunze …tăiate la câini. În cei 27 de ani de experiență turistică, a înțeles că nu trebuie risipită niciodată oportunitatea de a colabora cu celebrități din afară, care prin faima lor personală în țările de origine plusează credibilitate reclamei făcute pro România. De altfel, promovarea turistică a țării are la bază un scenariu ca o rețetă, care pare destul de simplă și la îndemână: se merge într-un sat, oraș sau o stațiune, se identifică o legendă locală, sunt cooptați oamenii buni din zona respectivă și un străin – o fata sau un băiat – prezintă acea localitate în limba lui.

20934229_1561077723944955_4712555167818145900_oCorneliu este un om complex. Are cumva sădită în esența sa abilitatea de a îmbina și împleti frumos toate cunoștințele dobândite de-a lungul timpului, de dragul pasiunilor care îl însuflețesc. Mi-a povestit că, de exemplu vara, în zona Brașovului, se ocupă de foarte multe workshopuri pe partea de arhitectură, de fotografie, de film, în general tot ce ține de artă. Lucrează cu numeroși voluntari din străinătate, din SUA, Australia, Canada, Germania, Franța, Anglia, etc. –  ei! și tocmai prin acei voluntari, promovează el România.

Un lucru e clar ca bună ziua! Fie că e vorba de crestele munților, fie că intră pe sub pielea oamenilor din toate colțurile lumii și urcă neabătut până la inima lor sau dă viață unor proiecte de turism calitative – care prind aripi și ridică în zbor o întreagă Românie, iubește să fie la înălțime!

Vasta experință acumulată din călătoriile prin jurul lumii (a lucrat pe vapor, a fost în Caraibe, a fost în Bahamas, în Miami, în Mexic, etc.) îi permite cu lejeritate să inițieze diferite proiecte de promovare turistică prin străini și cu ajutorul lor.

Acum, Corneliu Țepeluș lucrează de zor la un nou proiect care se numește Soul and Solidarityun proiect ambițios de promovare a României frumoase. Cei vrăjiți de harghiteanul cu viață de poveste, pot să-i urmărească activitățile și proiectele și pe pagina Wildromania.net pentru a fi la curent cu noutățile.

Viorela Gherasim

 




Minden vélemény számít!

Az email címet nem tesszük közzé. A kötelező mezőket * karakterrel jelöljük.