Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

În Harghita, maghiarii și românii au învins minciuna și ura!

Joi a continuat seria evenimentelor derulate sub egida sloganului “Uniți sub tricolor”, tricolor harghita (2)de aceasta data la Miercurea Ciuc.
După Odorheiu Secuiesc, a fost rândul capitalei județului Harghita să găzduiască evenimentul multicultural unic, care a reunit artiști și ansambluri românești din toate regiunile istorice, dar și maghiare și rome, care, într-o armonie deplină, și-au prezentat talentul și valorile tradiționale în fața unei săli arhipline a Casei de Cultură a Sindicatelor.
Evenimentul este unic pentru județul Harghita, în cei aproape 30 de ani scurși de la Revoluție, reușind să aducă laolaltă români, maghiari și romi, strânși sub tricolorul românesc, într-un amplu gest simbolic care pune la pământ demagogia politică românească și maghiară, a politicienilor din această țară, care au alergie la înțelegerea între etniile din România și care nu mai știu ce să facă pentru a menține și acutiza tensiunile dintre ele, pe fondul unei lipse totale de opțiuni pentru țara pe care pretind că o conduc și a căror incompetență afectează și românii și maghiarii și romii în același mod.
Iată că apar evenimente de genul celor care au avut loc în 9 și 10 mai la Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc care demonstrează contrariul retoricii politicienilor și care arată că normalitatea este posibilă și că oamenii simplii o doresc și o afirmă, iată, public.
Și ce poate fi mai sugestiv decât marșul prin Miercurea Ciuc în care tricolorul românesc este susținut la propriu de un român și o frumoasă fată de etnie maghiară, înconjurată de colegii lor artiști. O imagine care este un puternic simbol al unei renașteri a conștiinței normalității pe care cu toții, români, maghiari și romi, trebuie să o apărăm în fața urii și minciunii promovate de cei care se hrănesc cu acestea și care sunt singura lor rațiune de a exista.
Doar de noi toți depinde ca aceste lucruri să reziste și să întărească în timp, pentru ca peste ani să putem spune că împreună, solidari cu toții, am învins minciuna și ura!




Un comentariu la “În Harghita, maghiarii și românii au învins minciuna și ura!

  1. Bara Mitus

    Am avut multi prieteni maghiari. Ne-am inteles foarte bine. Dar cel mai bun exemplu este cu unchiul Iuliu care a fost singurul maghiar din Calata, la 10 km de Huedin si pe care toti romanii l-au acceptat. Si au trait bine inpreuna. Matusa Ana l-a introdus in comunitatea din Calata unde nu erau nici unguri nici tigani! Dumnezeu sa-l odihneasca! Era de o bunatate Dumnezeasca!

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *