Infrastructură rutieră modernă între Miercurea Ciuc și Bacău

0

Articol disponibil în: Română

Conducerea consiliilor județene Harghita și Bacău dorește dezvoltarea infrastructurii rutiere care leagă cele două județe. Astfel prin reabilitarea drumului comunal 101, distanța care trebuie parcursă în direcția localității Agăș din județul Bacău, prin localitatea Frumoasa din Județul Harghita, s-ar scurta cu 50 de kilometri. Despre aspecte legate de aceste demersuri, dar și despre consolidarea relațiilor de colaborare interjudețeană pe teme de interes comun și în vederea implementării cât mai eficiente a activităților, inițiativelor și programelor lansate în domenii de interes național și local, au discutat cei doi președinți ai consiliilor județene Harghita și Bacău.

Întâlnirea celor două delegații formate din președintele Consiliului Județean Harghita Borboly Csaba, senatorul Tánczos Barna, deputatul Korodi Attila, primarul comunei Frumoasa, Ferencz Tibor, respectiv Brașoveanu Sorin, președintele Consiliului Județean Bacău și Raţă Florinel, viceprimarul localității Agăș a avut loc la sediul primăriei din comun Agăș.

Reabilitarea drumului prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) ar aduce beneficii semnificative nu doar scurtându-se distanța care trebuie parcursă de la Miercurea Ciuc pentru a ajunge în localitatea băcăuană Agăș, ci ar facilita și legătura între județele Harghita și Bacău.

„Reabilitarea infrastructurii rutiere care leagă cele două județe ar avea beneficii semnificative, nu numai din punct de vedre economic, ci și turistic. În urma discuțiilor purtate am aflat că aeroportul din municipiul Bacău este tot mai atractiv din punct de vedere al călătoriilor aeriene, de aici efectuându-se zboruri spre destinații turistice de interes. Căutam soluții în vederea identificării acelor rute de transport în comun (autobuze) prin intermediul cărora locuitorilor din județul Harghita să li se faciliteze accesarea aeroportului și utilizarea acestuia ca punct de plecare în concediu, sau de ce nu în deplasările efectuate în scop de afaceri. În vederea creșterii gradului de interes al turiștilor în ceea ce privește alegerea acestei zone ca punct de destinație, se dorește realizarea unui circuit turistic pe ruta Valea Uzului – zona Ghimeș – Cheile Bicazului și cooptarea în aceste demersuri și a județului Neamț. În acest fel s-ar interconecta regiunea noastră cu localitățile din județele din regiunea Moldovei”, a afirmat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Sorin Brașoveanu, președinte Consiliul Județean Bacău a declarat: „Întâlnirea noastră reprezintă începutul unei colaborări fructuoase în avantajul reciproc al județelor noastre, în scopul unei mai bune valorificări a potențialului local și al dezvoltării regionale. Direcțiile de acțiune creionate în cadrul discuțiilor comune se încadrează în Strategia de Dezvoltare a Județului, așa cum a fost aceasta actualizată în 2016. Astfel, modernizarea  rețelei de drumuri va asigura o mai bună conectivitate a Aeroportului Internațional ”George Enescu” din Bacău cu județele limitrofe, răspunzând într-o mai mare măsură priorităților de dezvoltare economico-socială a regiunii și nevoilor cetățenilor. În egală măsură, dezvoltarea infrastructurii rutiere va face posibilă o mai bună valorificare a potențialului turistic și economic al zonei și promovarea turismului local în rețelele naționale și internaționale”.

Reprezentanții celor două județe au căzut de acord și în ceea ce privește efectuarea de demersuri comune la nivel național în vederea reabilitării drumului național 12 A, care traversează și localitățile de pe Valea Ghimeșului.

Senatorul Tánczos Barna a vorbit despre unul dintre sectoarele de activitate pe care le au în comun cele două județe, și anume oieritul și creșterea animalelor. În acest sens, ar fi oportună realizarea de proiecte de dezvoltare comune, organizarea de târguri, promovarea produselor tradiționale locale.

După întâlnirea de la Agăș, membrii celor două delegații au făcut o vizită de teren pe ruta Agăș – Coșnea – Miercurea Ciuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy