Search
sâmbătă 22 iulie 2017
  • :
  • :
reclamatie

Jandarmii continuă acțiunile în comun pentru combaterea pescuitului ilegal

P (1)În cursul zilei de ieri, 16 iulie a.c., pe timpul executării unei acțiuni în comun cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gheorgheni, jandarmii harghiteni au sancționat 7 persoane pentru încălcarea prevederilor OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

 Pescarii cu vârste cuprinse între 24 și 65 de ani, domiciliați în municipiul Gheorgheni, comunele Joseni, Ditrău, Suseni și Remetea au fost surprinși de către jandarmi din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Gheorgheni, atât pe malul râului Mureș, în apropierea comunelor Joseni și Remetea cât și pe malul Lacului Roșu în timp ce pescuiau, fie fără a poseda permis, fie reținând în plase pește sub dimensiunile minime legale.

În cazul a 4 bărbați s-a luat măsura amendării acestora cu câte 300 de lei(1-pescuit fără permis și 3 pentru reținerea peștelui sub dimensiunile minime legale), iar în cazul a 3 bărbați s-a luat măsura sancționării cu „avertisment”(lipsă permis de pescuit).

Articolul 58 din ordonanța de urgență menționată mai sus prevede că: „Următoarele fapte constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 600 de lei:P (2)

  1. pescuitul recreativ al oricăror specii de pește și a altor viețuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale;
  2. pescuitul recreativ al oricăror specii de pești și altor viețuitoare acvatice sub dimensiunile minime legale”.

           Menționăm faptul că, dimensiunile minime sunt prevăzute în Ordinul nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic, emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și publicat în Monitorul Oficial nr. 410 din 2 iunie 2008.

INFORMARE,  RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *