Jandarmii harghiteni pe podiumul campionatului național de judo

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Trei jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita au urcat pe podiumul Campionatului Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat și desfășurat în perioada 15- 17 martie a.c., în municipiul Deva, județul Hunedoara.

Cei trei jandarmi harghiteni s-au clasat după cum urmează:

  • plutonier major Malnasi Adrian István- locul 2 la categoria 100 de kilograme, grupa de vârstă până în 35 de ani;
  • sergent major Poenariu Neculai- locul 3 la categoria +100 de kilograme, grupa de vârstă până în 35 de ani;
  • plutonier adjutant șef Claudiu Doboș- locul 3 la categoria +100 de kilograme, grupa de vârstă peste 45 de ani.

Dacă plutonier adjutant șef Doboș și plutonier major Malnasi au în palmares medalii, cupe și titluri naționale, activând în trecut în cadrul unor cluburi de judo profesioniste, sergent major Poenariu a deprins tainele judoului pe timpul cât a fost elev al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

Plutonierul major Malnasi și sergent major Poenariu  își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, iar plutonierul adjutant șef Doboș face parte din colectivul Detașamentului 2 Jandarmi Miercurea Ciuc.

Competiția ce s-a desfășurat în municipiul Deva, județul Hunedoara a reunit 90 de sportivi din toată țară, împărțiți pe 3 grupe de vârstă, sub 35 de ani, între 35- 45 de ani și peste 45 de ani și șase categorii de greutate.

 

Informații suplimentare

Judoul (pronunțat „giudo”„metoda flexibilă/suplă/mlădioasă”) este o artă marțială japoneză modernă.

În anul 1882, pornind de la principiile tradiționalului jujitsu și păstrând tehnicile de aruncare și prize ale acestuia, profesorul Jigoro Kano și-a format propriul său stil, care a devenit cunoscut sub denumirea de Kano-ryu, iar mai târziu s-a numit Kodokan Judo.

Principiile sportului se bazează pe folosirea supleței în locul forței brute, fiind eliminate loviturile și unele luxări periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. În judo se folosesc proiectări, secerări, fixări la sol, strangulări și luxări.

La începutul secolului trecut, pe măsură ce judoul a fost popularizat în Europa, și-a pierdut treptat caracterul și proprietățile de artă marțială, transformându-se în sport. În 1964 judo a devenit probă olimpică.

Practicantul judoului se numește judoka. Sala unde se practică judoul se numește dojo. Echipamentul de judo, numit judogi, a fost introdus de către Kano în anul 1907.

Sursa WIKIPEDIA

 

            COMPARTIMENTUL INFORMARE,  RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy