La primăria Gheorgheni se încalcă cele mai elementare drepturi ale cetățenilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În data de 16 februarie, la Consiliul Local din Gheorgheni, AVIZ PREFECTURII HARGHITA, s-a votat cea mai mare porcărie pe care am putut să o văd în cariera de jurnalist.

La propunerea conducerii primăriei s-a decis nici mai mult nici mai puțin decât schimbarea caracterului public al ședințelor de Consiliu Local. Mai precis, nu mai are voie să filmeze nimeni ședința fără sa aibă acreditare și să fie organism de presă.
regulament-sedin-a

Trecând peste faptul că nu a fost nicio dezbatere pe acest regulament, și conform legii el ar fi trebuit sa fie afișat public cu 30 de zile înainte, nu prea înțelegem cât de incompetenți sau slugarnici sunt cei care avizează de legalitate aceste propuneri din Consiliul Local Gheorgheni. Oare secretarul primăriei din Gheorgheni o fi făcut doar cursuri de tâmplar de nu înțelege cuvântul PUBLIC din legea care spune că ședințele de Consiliu Local sunt PUBLICE ?

Domnilor care credeți că Gheorgheniul este un regat și voi sunteți voievozi, PUBLIC înseamnă ca oricine are voie să poată filma cu ce vrea, poate înregistra cu ce vrea, poate nota, poate desena și poate face orice vrea, atât timp cât nu incomodează desfășurarea lucrărilor ședinței.

În cazul în care Prefectura nu se autosesizează sau din diverse motive nu poate aduce lucrurile în cadrul legal, sau dacă cei care conduc Gheorgheniul cred că sunt prea deștepți, avem noi soluția pentru deșteptăciunea lor.

Din acest moment, orice ales local din Gheorgheni și de oriunde din Harghita care dorește să înregistreze o ședință de Consiliu Local și întâmpină probleme, este rugat să ne contacteze și  noi îl luăm în echipa noastră de jurnaliști. Îi facem un contract de voluntariat, îi dăm legitimație de jurnalist și îi facem acreditare pe numele lui la orice primărie care spune că doar jurnaliștii acreditați au voie să înregistreze o ședință de Consiliu Local. Mai mult de atât, aleșii locali ce vor dori sa devină jurnaliști voluntari la ziarharghita.ro vor putea să scrie și articole în care să spună cetățenilor tot ce conducătorii primăriilor vor sa ascundă.

Primăriile unde vom avea astfel de corespondenți voluntari din cadrul consilierilor locali vor fi obligate de lege să țină ședințele în limba română sau să ofere traducere la înregistrarea făcută deoarece publicația ziarharghita.ro este bilingvă și legea ne permite să cerem traducere în limba română sau, în caz contrar, anularea ședinței în cauză.

Orice ales local sau funcționar public dorește să devină jurnalist voluntar pentru a putea informa corect cetățenii ne poate contacta la office@ziarharghita.ro sau 076.5234891.

Trebuie până la urmă să se termine cu șmecheria și în Harghita!

Iosub Robert

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy