Search
miercuri 13 decembrie 2017
  • :
  • :
reclamatie

Liderii UDMR Antal Arpad și Tamas Sandor din Covasna au fost în Catalonia …ei știu de ce

arpad-si-sandorPrivind cu atenție la ceea ce se întâmplă acum în Catalonia nu se poate să nu tragi niște concluzii.
Una dintre ele este faptul că și acolo, ca și la noi, unii lideri, manipulând buna credință a unor oameni, i-au împins să facă gesturi pe care acum, ei, liderii, nu le mai susțin, fiind fugiți și puși la adăpost de justiția spaniolă.
Cum altfel să interpretezi gestul liderului catalan Puigdemont de a fugi ca un laș în Belgia, lăsându-și convingerile și salvându-și, astfel pielea? În timp ce alții, care poate au crezut în independența Cataloniei, se află acum în arestul poliției spaniole?
Nu judecăm acum cadrul legal spaniol, ci doar modul de acțiune al unor lideri catalani care, după ce au dat foc provinciei, au fugit cu coada între picioare în Belgia, unde probabil se roagă să nu fie predați autorităților spaniole.
Un tipar de acțiune care arată, ca și la noi, în cazul unor lideri maghiari, că o dată ce ai dat foc e bine să fugi să nu te ardă flacăra. Iar dacă cineva o pățește, este fix treaba lui.
Cam la atât se limitează, de fapt, convingerile adevărate ale lui Puigdemont și echipa în ceea ce privește independența Cataloniei. Acest lucru arată, încă o dată, că liderul catalan a fost, cel mai probabil, un instrument prin care pacea din Spania să fie tulburată la un nivel fără precedent în ultimele decenii, prin care să se creeze tensiuni artificiale între oameni care până mai ieri erau prieteni și se înțelegeau, totul pe niște motive inventate, care, dacă stai strâmb și judeci drept, sunt total anacronice, nefirești pentru vremurile pe care le trăim. Și tulburând liniștea Spaniei s-a dorit, de fapt, să se tulbure liniștea Europei, supusa în ultimul timp la tot felul de atacuri și hărțuiri.
Că spre situația din Catalonia trag cu ochiul și unii lideri maghiari de la noi este limpede, care poate vor să se inspire de acolo pentru a produce și aici, la noi, zgomotul și neliniștea socială din Spania.
Nu degeaba spunem asta. Se pare că liderii UDMR, Antal Arpad și Tamas Sandor din Covasna au fost în Catalonia, la Barcelona, în ziua referendumului pentru independență, probabil pentru a lua notițe despre cum merg lucrurile acolo și apoi să le pună în practică în țara noastră, prezență asupra căreia se păstrează o tăcere suspectă, mormântală, ceea ce ne face să ne gândim la anumite lucruri.
Metoda referendumului pentru autonomie a fost încercată deja de UDMR, dar instanțele le-au declarat ilegale.
Probabil că cei doi, având și girul conducerii UDMR și a liderului Kelemen Hunor – pentru că altfel nu ne putem închipui că ar fi avut loc deplasarea, s-au întors din Catalonia încărcați de impresii și idei pe care ne putem aștepta să le vedem puse în practică în perioada următoare și care, în mod sigur, nu vor avea un nivel ridicat de acceptare din partea populației maghiare. Dar nu contează, atâta timp cât generăm scandal între maghiari și români, iar UDMR apare din nou ca salvator al situației și mai forțează o negociere.
Și încă o întrebare: oare pe ce bani au fost Tamas Sandor și Antal Arpad în Catalonia? Să fie oare bani publici? Noi, ziarharghita.ro am adresat o solicitare, în baza Legii 544, pe această temă Primăriei Sf. Gheorghe și Consiliului Județean Covasna, dar nu am primit nici un răspuns.
Vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să concluzionați mai departe.




Un comentariu la “Liderii UDMR Antal Arpad și Tamas Sandor din Covasna au fost în Catalonia …ei știu de ce

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *