Search
duminică 22 octombrie 2017
  • :
  • :
reclamatie

Lumea întreagă a ajuns să cunoască așa-zisul Ținut Secuiesc prin grafică

În data de 16 decembrie a.c. la Galeria Palatului Admnistrativ Miercurea Ciuc s-a deschis expoziția lucrărilor selectate a celei de-a  patra ediții a Bienalei de Grafică a Ținutului Secuiesc. Din cele aproape 250 de piese expuse la Sfântu Gheorghe au fost selectate 100 pentru a fi expuse la Miercurea Ciuc.

Czimbalmos Attila, managerul Centrului Cultural Artistic Lăzarea i-a salutat primul pe cei prezenți. El a explicat numărul limitat de exponate aduse de la bienală  cu lipsa de spațiu. „Inițiativa concepută acum opt ani la Lăzarea a câștigat recunoaștere pe plan internațional, fiind cel mai cunoscut eveniment artistic din țară cunoscut și în străinătate pe lângă Bienala de Grafică de la București. S-au înregistrat peste 1200 de lucrări din 50 de țări, care au fost apreciate de un juriu de 9 membrii”, a spus Czimbalmos Attila.

La Galeria Palatului Administrativ se pot vedea în primul rând operele de interes local premiate, executate de artiști harghiteni și  din zona Ciucului. La deschidere s-a punctat aportul financiar consistent al consiliilor celor trei județe, care a dus la recunoașterea internațională a evenimentului.

„Ținutul Secuiesc se face cunoscut în lumea întreagă și prin grafică lumea vine la noi”- a conchis Czimbalmos.

În calitate de gazdă și sponsor, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba și-a exprimat bucuria că prin seria de bienale organizate, Ținutul Secuiesc va deveni din ce în ce mai cunoscut în lume. „În cele cinzeci de țări de unde s-au trimis lucrări, deja se știe de existența Ținutului Secuiesc, că merită să participi la concurs trimițând lucrări. Creatorii din județ privesc bienala ca o provocare și Ținutul Secuiesc devine cunoscut nu numai prin arhaismul său ci și prin modernitatea sa, va putea deveni zona noilor tehnologii, a perspectivelor și a adoptării”, a spus Borboly. Președintele Consiliului Județean i-a felicitat pe fostul și actualul conducător al centrului artistic, precum și pe colaboratori pentru nivelul ridicat al aplicației.

„Un lucru foarte pozitiv în Galeria Consiliului Județean este, că se poate vizita 24 ore din 24 în orice zi a săptămânii, chiar și de Crăciun sau de Revelion. Dorim să dezvoltăm galeria în acest sens, așteptăm sugestii”, a mai adăugat Borboly Csaba.

Impresia profesională a curatorului bienalei, Siklódy Zsolt a fost transmisă de istoricul de arte Túros Eszter. Expoziția este o trecere în revistă a lucrărilor de grafică executate cu ajutorul tehnicilor tradiționale și digitale deopotrivă. „Scopul Bienalei de Grafică a Ținutului Secuiesc este de a îmbina localul cu universalul și prin aceasta căutarea în trendul global a locului aspirațiilor grafice născute în zonă sau pe alte meleaguri ale lumii, sub aspectul imagisticii grafice tradiționale, cât și celei digitale” a mai spus Siklódy Zsolt.

Expoziția poate fi vizitată zilnic, la orice oră, până în 18 ianuarie. Toți doritorii, grupurile de elevi sunt așteptați cu drag.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *