Mai puțină carne de miel anul acesta de Paști

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Mulţi miei din Harghita se vor vinde pentru Paştele catolic şi pentru Paştele ortodox, dar puţini şi slăbuţi vor ajunge în Piaţa agroalimentară din Miercurea Ciuc, singura autorizată din judeţ.

IMG_0154„Anul acesta vor fi valorificaţi sub formă de carcase la Piaţa agroalimentară din Miercurea Ciuc circa 700 de miei pentru Paştele catolic şi pentru Paştele ortodox”, a declarat dr. Püsök László, de la DSVSA Harghita, pentru informatiahr.ro.

Potrivit acestuia, până în prezent au fost autorizate cu caracter temporar trei puncte de tăiere a mieilor în judeţ: la Nicoleşti, Plăieşii de Jos şi în localitatea Ocna de Sus. Punctele de tăiere vor funcţiona între orele 07:00 şi 17:00, fiind asigurată asistenţă sanitară-veterinară, iar autorizaţiile pentru sacrificare se eliberează începând de ieri şi până în 31 martie pentru Paştele catolic şi între 22 martie şi 7 aprilie pentru Paştele ortodox.

„Mieii sunt examinaţi ante-mortem de către un medic veterinar, iar carcasele vor fi verificate post-mortem şi, dacă ele corespund normelor sanitar-veterinare, vor fi marcate şi însoţite de certificatul sanitar-veterinar pentru carne proaspătă. La intrarea în hală, carcasele vor fi verificate din nou de medicii veterinari de la Circumscripţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, care asigură permanenţa la piaţă inclusiv sâmbăta şi duminica”, a ţinut să precizeze dr. Püsök.

În nordul judeţului, mieii au crescut frumos, dar sunt puţini. „În zona Topliţei o să fie criză de miei de Paşte, o să-i vindem pe plan local, cam cu 23 de lei kilogramul”, ne spune Costel Bondrea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale Tulgheş.

Articol integral aici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy