Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

Pe 15 mai 1884 murea la Paris Iancu Alecsandri, fratele lui Vasile Alecsandri

Prozatorul și traducătorul Ioan (Iancu) Alecsandri, născut pe 30 decembrie 1826 la Iaşi, a murit pe 15 mai 1884 la Paris.

Frate mai mic al lui Vasile Alecsandri, a fost elev al pensionului lui Victor Cuenim şi al Academiei Mihăilene din Iaşi. Prieten cu Nicolae Bălcescu şi Costache Negri, a luat parte la revoluţia de la 1848, sprijinind apoi intens emigraţia română. Alături de fratele său mai mare, Alecsandri a fost unul dintre fruntaşii unioniştilor din Moldova. După înscăunarea lui Al. I. Cuza, a ajuns locotenent-colonel, aghiotant al domnitorului şi a îndeplinit, între 1860 şi 1866, funcţia de agent diplomatic al României la Paris şi Londra. În această calitate, a susţinut, cu o desăvârşită abilitate, politica lui Cuza, reuşind să păstreze, în cele mai dificile circumstanţe, o unanim recunoscută demnitate a comportării.

Demisionat după lovitura de stat din februarie 1866, rămâne la Paris, unde îşi întemeiase o familie. Păstrând permanent legătura cu ţara, trimite la ziarul „Pressa”, între 1879 şi 1881, numeroase corespondenţe pariziene, scrise într-un stil vioi şi elegant. Participant ocazional la şedinţele Junimii, Alecsandri a fost de faţă când Eminescu a citit poemul Călin (file din poveste), manifestându-şi entuziasmul şi într-o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu. Veritabil eseu, scrisoarea stabileşte o serie de înrudiri între Scrisoarea I a lui Eminescu şi un text caldeean, afirmând că, fie şi dacă poetul român ar fi cunoscut acel text, el a reuşit să ofere „cea mai bogată şi mai strălucitoare” cosmogonie poetică din câte se cunosc.

Apărută în „Convorbiri literare”, nuvela Dor de morţi a provocat reacţii favorabile, între care şi pe aceea a lui Titu Maiorescu. Eroul însuşi povesteşte întâmplările, făcând o apologie a „dorului”, în sensul romanticului Sehnsucht autohtonizat. Nuvela emană o puritate mistică, amintind pe alocuri de atmosfera sumbră a lui Dostoievski. Subiectul e simplu: vizitând o mănăstire, Iorgu, eroul nuvelei, se îndrăgosteşte de o călugăriţă. Cei doi tineri nu se pot vedea multă vreme; revenit la mănăstire, Iorgu află că maica Maria murise, aşteptându-l.

Întâmplarea este povestită la persoana întâi, făcându-se o apologie a „dorului”, în sensul romanticului Sehnsucht, autohtonizat şi considerat o sublimare a unor tendinţe spirituale concentrate într-o singură tensiune, care subjugă definitiv personajele nuvelei: Maria moare copleşită de intensitatea dorului, Iorgu trăieşte sub spectrul unui dor „lung şi neadormit”. Astfel, eroul rămâne un înstrăinat, un rătăcit, rostul său adevărat aflându-se într-o lume ideală, a comuniunii spirituale. Iorgu e un suflet nevinovat, un „naiv”, un „lunatec”. El îşi aşteaptă moartea, zbătându-se într-un „chin dulce şi grozav”, de aspect masochist. Înrudit cu Dionis al lui Eminescu, el face parte dintr-o galerie mai largă, în care se distinge prin acurateţea liniilor şi delicateţea desenului.

Prelucrată, probabil, după un autor francez, rămas încă neidentificat, Morunul este o comedie de situaţii, adaptată desăvârşit realităţilor sociale româneşti, cu încurcături neprevăzute şi răsturnări spectaculoase. Alecsandri a tradus din Camille Flammarion, într-o limbă deosebit de îngrijită şi cu o frază curgătoare („Convorbiri literare”, 1984). A tălmăcit, de asemenea, o lucrare a lui Montesquieu, sub titlul Considerări asupra cauzelor mărirei şi decăderei romanilor, a doua traducere în literatura română a acestei scrieri a gânditorului francez, rămasă însă în manuscris.

Opera literară

  • Odă la Unirea românilor, „Concordia”, Bucureşti, 1857; reeditare în „Convorbiri literare”, 1885;
  • Dor de morţi, 1883;
  • O scrisoare a lui Iancu Alecsandri adresată domnului (T. Maiorescu), 1884;
  • Morunul, 1885;
  • Note zilnice, 1899.

Manuscrise

  • Însemnări literare, Biblioteca Academiei Române, manuscris 796, manuscris 797.

Traduceri

  • Camille Flammarion, Lumele celelalte, 1884.
  • Montesquieu, Considerări asupra cauzelor mărirei şi decăderei romanilor, Biblioteca Academiei Române, manuscris 1.742.

Info: crispedia.ro


Sursa: StiriNationale.eu




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *