Percheziții în Harghita la persoane bănuite de contrabandă cu alcool și țigări

0

Articol disponibil în: Română

Polițiștii IPJ Mureș efectuează miercuri 32 de percheziții domiciliare, pe raza a trei județe – Mureș, Suceava și Harghita -, la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete și alcool.

„În această dimineață, polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș efectuează 32 de percheziții domiciliare pe raza județelor Mureș, Suceava și Harghita, la persoane bănuite de infracțiuni prevăzute de Codul fiscal, contrabandă cu țigări și alcool”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis miercuri AGERPRES.

Persoanele vizate sunt bănuite că în cursul acestui an ar fi achiziționat, comercializat și distribuit, pe raza județului Mureș, însemnate cantități de alcool neaccizat și țigări de contrabandă, provenite din Ucraina și Republica Moldova.

„De asemenea, în cursul nopții, două persoane din municipiul Târgu Mureș au fost surprinse, în flagrant delict, pe raza municipiului Toplița, în timp ce transportau 80.000 de țigarete, provenite din contrabandă”, se arată în comunicat.

La acțiune participă 70 de polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Serviciului de Investigații Criminale IPJ Mureș, ai Poliției Municipiului Târgu Mureș, precum și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Informații și Protecție Internă.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy