Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

„PIKNIK – Săptămâna Castelelor Deschise”

Şase castele din Transilvania, aflate în localităţile Zăbala, Micloşoara, Mănăstirea, Brâncoveneşti, Gilău şi Topliţa, vor putea fi vizitate de publicul larg în perioada 24-27 mai a.c, în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul Săptămânii Patrimoniului Privat, sub genericul „PIKNIK – Săptămâna Castelelor Deschise”.

DSCF7547-1200x792„Vă aşteptăm cu activităţi pentru copii (colţul de poveşti, carte de colorat uriaşă, vânătoare de comori etc.), activităţi şi târguri artizanale, concerte, spectacole de dans, expoziţii şi multe alte programe la cele şase locaţii. Va fi şi un program comun la toate locaţiile: un picnic de familie – în parcul castelelor vor fi amplasate mese uriaşe, unde vom servi împreună din bunătăţurile aduse de acasă în aceste locaţii feerice”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES.

Castelul Urmánczy din localitatea Topliţa aşteaptă vizitatorii pe 27 mai, începând tot cu ora 10.00, în incinta acestuia urmând să fie organizate jocuri în aer liber pentru copii, un spectacol de pantomimă şi teatru de păpuşi, tururi ghidate în limbile română şi maghiară, ateliere creative de pictură pe piatră, înşirare de mărgele, quilling, vânătoare de comori, diverse jocuri de îndemânare şi un picnic.

Evenimentul „PIKNIK – Săptămâna Castelelor Deschise” este organizat de către Coaliţia Castel în Transilvania, care se alătură în acest fel iniţiativei „Private Heritage Week” (Săptămâna Patrimoniului Privat) lansate de către organizaţia European Historic Houses din Bruxelles.

„Scopul acestei iniţiative este de promova clădirile monumente (castele, conace etc.) private din toată Europa prin a le deschide publicului larg în perioada 24-27 mai”, se arată în comunicatul de presă. AGERPRES




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *