Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
reclamatie

Pompierii au intervenit la primele incendii de vegetație

Utilizarea focului deschis pentru curăţarea terenurilor, în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie, constituie factori determinanţi de întreţinere şi favorizare a propagării incendiilor, care, de multe ori, afectează locuinţele semenilor, fondul forestier sau mediul înconjurător.

30656630_1010196065801012_2015201691523152580_nAstfel, ieri, 11 aprilie, la ora 13:09, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Gălăuţaş. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție nr. 2 Toplița (6 subofiţeri), cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, ardea vegetație uscată, pe o suprafaţă de circa 10 ari, în acest perimetru aflându-se şi un rezervor dezafectat cu reziduuri petroliere (păcură), care ardea, cu pericol de propagare la fabrica de mobilă şi casele învecinate. S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului de vegetaţie uscată, utilizându-se mijloacele de primă intervenţie din dotare (lopeţi, cazmale), în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Gălăuţaş (4 pompieri civili), iar pentru stingerea incendiului din rezervorul dezafectat, s-a acţionat cu spumă, acesta fiind lichidat la ora 15:58. În urma incendiului, au ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de circa 0,1 ha şi reziduuri petroliere (păcură). Cauza probabilă a incendiului a fost flacăra produsă de un foc deschis în spaţii deschise, ce a dus la aprinderea vegetaţiei uscate din apropiere.

De la începutul lunii aprilie 2018, echipajele de pompieri militari au acţionat pentru stingerea unui număr de 6 arderi necontrolate, fiind afectate aproximativ 3 hectare vegetaţie uscată şi 40 ml gard. În multe cazuri, exista pericolul extinderii incendiilor la fondul forestier sau gospodăriile populaţiei, intervenţiile prompte limitând în mare parte extinderea la vecinătăţi, pagubele fiind reduse în mod semnificativ. Aceste incendii de vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale au drept cauză utilizarea necorespunzătoare a focului deschis. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

Pentru a evita eventualele evenimente în care aţi putea fi implicaţi, vă aducem la cunoştinţă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale. 
În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
– Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie; 
– Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului.
Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor. 
Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *