Search
duminică 18 februarie 2018
  • :
  • :
reclamatie

Postul lui Verestoy Attila a rămas vacant. Cine e Antal Lorant, următorul senator pe lista UDMR

Postul de senator deținut de către Verestoy Attila, a rămas vacant după ce acesta a încetat din viaţă în luna ianuarie, la vârsta de 63 de ani.

antal-lorant-1000x600În ședința de plen organizată miercuri, senatorii au aprobat vacantarea postului: „Senatul ia act de încetarea, ca urmare a decesului, a mandatului de senator al domnului Verestoy Attila, începând cu data de 23 ianuarie 2018, şi declară vacant locul de senator în Circumscripţia electorală nr. 21 Harghita”. Următorul pe lista UDMR este Antal Lorant, care a candidat în decembrie 2016 pentru Senat şi ar putea ocupa locul lui Verestoy Attila.

Potrivit site-ului octavpelin.wordpress.com, Antal Lorant este un tânăr de 36 de ani, fiul unui fost deputat UDMR. Antal Istvan Lorant este membru UDMR din anul 2000 şi a ocupat mai multe funcţii în cadrul organizaţiei din Odorheiu Secuiesc. În perioada 2015-2017, a fost preşedinte al Conferinţei Tineretului Maghiar din România, organizaţia de tineret a UDMR. Antal Istvan Lorant a terminat Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, fără să fi obţinut licenţa, fiind însă licenţiat în economia comerţului, turismului şi serviciilor, la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Cluj Napoca. A condus sau a fondat mai multe firme private, a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Micro-întreprinzătorilor din Odorheiu Secuiesc dar şi al altor organizaţii, ocupându-se, printre altele, de managementul programelor de dezvoltare regională, consultanţa în fonduri nerambursabile, finanţări şi investiţii sau dezvoltarea unor proiecte din surse de energie regenerabilă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *