Protest spontan al finanțiștilor harghiteni

0

Articol disponibil în: Română

ANAF

Peste 350 de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Harghita au întrerupt marţi dimineaţa programul cu publicul şi au intrat în grevă spontană, nemulţumiţi de discrepanţele salariale dintre ei şi unii angajaţi ai Ministerului Finanţelor. Protestul a paralizat activitatea cu publicul.

Motivația acțiunii spontane a fost aplicarea prevederilor OUG 47 din 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 și unele măsuri bugetare, prin care a fost prevăzută o creștere salarială semnificativă pentru angajații din aparatul central, văzută ca o discriminare de către cei din teritoriu și nesusținută prin motivația gradului de dificultate. Reprezentanții salariaților au susținut că nu se justifică această diferențiere, operațiunile fiind aceleași, mulți specialiști de la nivel local fiind antrenați, prin delegări de competență, pentru acțiuni în zona contribuabililor mari.

Finanţiştii vor lua o decizie privind viitoarele măsuri de protest, în funcţie de hotărârea pe care o va lua Guvernul în şedinţa de marţi, referitoare la modificarea ordonanţei de urgenţă considerată discriminatorie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy