Peste 20.000 de articole pirotehnice confiscate, zeci de dosare penale întocmite şi percheziţii domiciliare

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În perioada 21 noiembrie – 5 ianuarie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, prin Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi alte structuri, a desfăşurat şi în acest an acţiunea naţională FOC DE ARTIFICII, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
DSC_3438Astfel, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, prin efectuarea de verificări şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor, centrelor comerciale, gări, autogări şi late zone pretabile la activităţi ilicite în domeniu.
În acest interval de timp, ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au întocmit 24 de dosare de cercetare penală, pe numele a tot atâtea persoane, faţă de acestea fiind continuate cercetările în vederea stabilirii provenienţei materialelor pirotehnice, precum şi pentru identificarea tuturor altor eventuali suspecţi şi documentării întregii activităţi infracţionale a acestora, la finalizare urmând să fie propuse soluţii legale prin organele de Parchet competente.
Prin exploatarea profesionistă a unor date şi indicii cu valoare operativă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat şi 3 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu articole pirotehnice, datele fiind confirmate prin finalitatea acţiunii, exprimată în confiscări şi dosare de cercetare penală.
În ceea ce priveşte confiscările realizate de poliţiştii harghiteni în această perioadă, pe raza întregului judeţ, acestea sunt de 180 de kg, constând în peste 20.000 de articole pirotehnice de categoriile I, II şi III.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy