Romgaz transmite condoleanțe familiei bărbatului decedat în explozie

0

Articol disponibil în: Română

Dup ce Un angajat al sondei din localitatea Cecheşti a murit astăzi într-o explozie Romgaz a emis un comunicat de presă în care transmite condoleanțe familiei bărbatului decedat și asigură că va fi alături de familia îndurerată.

Astăzi, 20 iulie, în jurul orei 9.30, s-a produs o explozie a separatorului subteran, explozie care s-a soldat cu rănirea unui operator de extracţie, care efectua conform sarcinilor de serviciu, refularea apelor reziduale din separatorul subteran, către bazinul colector.

Au fost alertate imediat echipajele de intervenţie, iar o ambulanţă a Spitalului Cristuru Secuiesc s-a deplasat de urgenţă la faţa locului. Pacientul a fost transportat la spital, iar după primele investigaţii s-a constatat că este nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă, fapt pentru care a fost solicitat elicopterul “SMURD- MURES” pentru preluarea şi transportarea victimei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.Mureş.

Victima se afla în stare de inconstienţă şi s-a încercat resuscitarea acesteia, fără a raspunde însa la stimuli. Din păcate, deşi au fost depuse toate eforturile de către personalul medical, acesta nu a mai putut fi salvat.

Compania Romgaz este alături de familia îndurerată şi transmite în aceste momente de doliu, sincere condoleanţe.

Urmează ca în perioada următoare să se investigheze cauzele care au dus la producerea incidentului şi să se facă o evaluare a pagubelor de natură materială provocate.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy