S-au alocat sume de bani pentru reabilitarea drumurilor din județ

0

Articol disponibil în: Română

Consiliul Județean Harghita a alocat patru sute mii lei comunei Vărșag pentru finalizarea lucrărilor la noua casă de sănătate din localitate. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței extraordinare a consiliului județean care s-a ținut în localitatea Vărșag, miercuri, 16 septembrie. Proiectul de hotărâre a fost întocmit la solicitarea primarului localității Tamás Ernő, deoarece investiția s-a făcut prin intermediul unui proiect Leader, iar termenul de finalizare al lucrărilor este data de 30 septembrie. Pentru ca să nu se depășească termenul stabilit, a fost nevoie de o finanțare prealabilă. Banii vor fi rambursați ulterior, din proiect.
Borboly Csaba i-a salutat pe cei prezenți la ședință, în special pe localnici și a apreciat cele întreprinse până în prezent de comunitate. După cum a afirmat, Vărșag a aplicat cu succes la finanțări prin intermediul proiectelor fiind una dintre localitățile cu cele mai bune rezultate în acest sens și a îndemnat la continuarea atragerii de finanțare atât de la Consiliul Județean Harghita, cât și de la guvern. Primarul Tamás Ernő și preotul Jánosi Gellért i-au salutat pe oaspeți. Celor prezenți li s-a făcut o prezentare a localității, iar la finalul ședinței a avut loc o vizită la casa-muzeu și casa de sănătate. La fața locului primarul a spus că se are în plan ca în clădire să funcționeze cabinete de medic de familie, veterinar și stomatologic, respectiv o farmacie. Tot aici va fi și biroul celor doi reprezentanți ai Caritas. S-a menționat că până acum nu a existat la Vărșag nici cabinet stomatologic și nici farmacie.
În cadrul ședinței s-a hotărât și în ceea ce privește banii alocați de guvern prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală. Este vorba de suma de 2.037.000 lei, bani care vor fi folosiți reabilitarea drumurilor județene, în zona localităților Șoimușu-Mic (134A), Păuleni (123E), Atia (136A). În continuare s-a votat și în ceea ce privește utilizarea fondului de rezervă din bugetul consiliului județean, astfel s-a mărit suma destinată lucrărilor de reabilitare ale drumului județean spre Băile Büdös (123D) cu suma de 3.000.000 lei, totalul sumei destinate pentru aceste lucrări ridicându-se la suma de 4.741.420 lei. De asemenea, pentru reabilitarea DJ 153C care străbate localitatea Remetea s-a alocat suma de 1.120.000 lei. S-au alocat bani și pentru planuri de reabilitare a drumurilor, astfel: la Cobătești (DJ 135) s-a mărit suma de la 10.000 lei, la 30.000 lei; pentru noul plan al reabilitării porțiunii din fața fabricii de lapte praf de la Remetea (DJ 153D) s-a votat suma de 20.000 lei, iar pentru asfaltarea porțiunii de drum de doi kilometrii și jumătate pe DJ 123F – spre podul dinspre Csiba, 30.000 lei.
S-au alocat 48 mii lei pentru completarea renumerației personalului civil neclerical. După cum am mai informat, salariul personalului neclerical va crește de la 600 lei, la 1050 lei din data de 1 octombrie 2015. Acest lucru s-a realizat ca urmare a inițiativei Consiliului Județean Harghita, cu sprijinul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România și astfel guvernul a aprobat mărirea salariilor prin Ordinul 15/2015. Consiliul județean și-a asumat completarea salariului pentru 35 de persoane, iar prin aceste demersuri s-a mărit suma destinată în acest scop.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy