„Școala pentru Democrație” – profesorii învață cum să educe elevii

0

Articol disponibil în: Română

Marți, 29 august, a început o nouă ediție a Școlii pentru Democrație, un program implementat de Expert Forum cu sprijinul British Council, care își propune să creeze un mediu inovator de învățare pentru profesorii care doresc să descopere instrumente alternative și eficiente de educare și implicare activă a tinerilor.

Proiectul include un seminar de pregătire pentru 25 profesori de educație civică și istorie de la gimnaziu și liceu, din toată țara, care are loc la Sinaia între 29 august și 3 septembrie.

În cele șase zile de activități nonformale și întâlniri cu experți vom aborda prin instrumente alternative de învățare concepte legate de democrație, stat de drept și participare publică. Ulterior, vom sprijini elaborarea și implementarea unor proiecte civice cu implicarea întregii comunități și a autorităților locale în localitățile de unde provin participanții.

La edițiile anterioare, la care au participat câteva zeci de profesori din România și Republica Moldova, EFOR a implementat proiecte civice în peste 20 de localități, precum dezbateri cu autoritățile locale (primari, consilieri locali, directori de instituții de învățământ etc), simulări de alegeri, cafenele publice privind prioritățile tinerilor din localități, proiecții de film pe teme legate de drepturile omului sau photo-voice privind problemele comunităților. Scopul proiectelor este de a crește interesul elevilor pentru implicarea în viața publică a comunității și pentru a atrage întreaga comunitate în activități civice.

La deschiderea evenimentului a participat domnul Christopher Duggan, Consilier politic la Ambasada Canadei la București. Acesta a declarat:

‘Rolul profesorilor devine instrumental în educarea cetățenilor, inclusiv a viitorilor lideri ai unei țări, pentru a înțelege democrația și a încuraja tinerii să fie mai angajați în spiritul activismului civic — ei vor deveni viitorii gardieni ai democrației și ai statului de drept. Profesorilor le revine astfel un rol esențial în asigurarea succesului țărilor lor, prin inspirarea și educarea tinerilor.

Educația devine un atu important în abordarea provocărilor la adresa statului de drept. Cetățenii educați sunt în măsură să scruteze și să ceară socoteală persoanelor și autorităților responsabile de acțiuni greșite, fiind totodată mai puțin susceptibili să devină victime ale dezinformării.’

De asemenea, profesorii au apreciat Școala pentru Democrație:

‘A fost o mare șansă și o onoare să particip la ‘Școala pentru Democrație’, am avut ocazia să învăț foarte mult într-un timp foarte scurt, am cunoscut oameni extraordinari cu care am împărtășit experiențe. Am convingerea că rezultatele nu vor întârzia să apară, iar activitatea mea cu elevii va avea plus valoare.’ — Tîrnaucă Liliana Izabela, Profesor de istorie, Școala Gimnazială ‘Geo Bogza’, Bălan, Harghita

Mai multe detalii și fotografii de la școala pentru Democrație puteți găsi la adresa web

www.expertforum.ro/scoalapentrudemocratie/ și pe pagina Facebook www.facebook.com/scoalapentrudemocratie.

Proiectul Școala pentru Democrație este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile in parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank. Proiect co-finanțat de Ambasada Canadei în România și Fondul pentru Democrație.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy