Se construiește drumul între COBĂTEȘTI și FIRTĂNUȘ. Se va realiza și pistă pentru biciclete

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 15 mai a fost semnat la București contractul de finanțate a lucrărilor pe drumul județean 135, între localitățile Cobătești și Firtănuș. Contractul a fost semnat de către Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, finanțarea în valoare de 18 milioane de lei făcându-se din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Din această sumă urmează să fie reabilitată o porțiune de nouă kilometri.

drumReabilitarea include și lucrări la drumurile de legătură și acces în gospodării, stațiile de autobuz, respectiv se vor realiza și piste de bicicletă acolo unde lățimea drumului o permite. Totodată, pe porțiunea de drum se va construi un pod și reface alte trei. Lucrările vor fi realizate de Multipland SRL care are la dispoziție 480 de zile pentru finalizarea acestora.

„Locuitorii din zonă așteaptă de mulți ani realizarea acestor lucrări, toate impedimentele au fost depășite, în momentul de față există și resurse financiare pentru realizarea acestora. Din acest moment depinde de executantul lucrărilor respectarea termenelor de finalizare a acestora, faptul că este prezent la fața locului  ne dă speranțe. Mă bucură faptul că lucrurile se mișcă din loc. Acest drum are o însemnătate importantă nu numai pentru locuitori din Firtănuș și Cobătești, va scurta timpul de călătorie, spre exemplu de la Șimonești, Cristuru-Secuiesc, Secuieni. Am convingerea că efectele se vor resimți și în ceea ce privește relansarea economică, turistică, va contribui la creșterea nivelului de trai al localnicilor. Interconectăm localitățile din județ”a afirmat Borboly Csaba și i-a rugat pe localnici să urmărească implementarea lucrărilor, iar dacă au sugestii sau propuneri să nu ezite să le semnaleze pe site-ul de socializare sau adresa de e-mail info@borbolycsaba.ro.

Stadiul investiției poate fi urmărit și pe site-ul www.investitii.hargitamegye.ro , tot aici prin intermediul aplicației de mobil puteți trimite fotografii și materiale video colegilor din cadrul departamentului drumuri județene.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy