Search
miercuri 28 iunie 2017
  • :
  • :
reclamatie

A avut loc prima ședință de Consiliu Județean Harghita din acest an

tanacsules_2017jan11_2Prima ședință extraordinară din acest an a Consiliului Județean Harghita a avut loc în zona Odorhei, în comuna Satu-Mare, în data de 11 ianuarie a. c. Ședința a debutat cu prezentarea directoarei adjuncte a Direcției pentru Agricultură Județeană Harghita, Ábrahám Emma a schimbărilor care survin odată cu trecerea Camerei Agricole a Județului Harghita în subordinea Ministerului Agriculturii, ca parte componentă a direcției județene de specialitate. Una dintre cele mai mari probleme care survine odată cu această schimbare este reprezentată de faptul că instituția are dreptul de organizare a târgului lunar, doar în parteneriat cu o altă instituție. Dificultăți se întâmpină și în ceea ce privește acordarea mărcii Produs secuiesc, demers care a fost inițiat în urmă cu opt ani de camera agricolă, instituție până nu demult, subordonată consiliului județean.

Borboly Csaba a făcut apel la cei prezenți și în special la consilierii județeni, membri în   comisia de specialitate agricolă din cadrul aparatului consiliului județean, de a căuta soluții în vederea continuării organizării târgului lunar al producătorilor, dar și a activității derulate de camera agricolă în cadrul programelor finanțate și destinate susținerii gospodarilor și agriculturii județene.

Becze István, consilier județean a vorbit despre importanța pe care o reprezintă Produsul secuiesc, în viața acelor producători locali pentru care comercializarea produsele proprii reprezintă o sursă de venit.

Kovács Imre, primarul localității Satu-Mare a prezentat dificultățile cu care se confruntă localitatea, dar și inițiativele în ceea ce privește funcționarea grădiniței cu program prelungit, reabilitarea drumurilor de exploatare agricolă, funcționarea în siguranță a activității instituțiilor din județ prin instalarea echipamentelor de supraveghere. Una dintre problemele principale pentru care primarul localității a solicitat susținere financiară din partea consiliului județean a fost construirea trotuarului și achiziționarea unui autobuz școlar. Și activitățile sportive destinate copiilor sunt pe un făgaș bun, 37 de copiii își dezvoltă abilitățile sportive în practicarea voleiului. De asemenea, primarul a menționat că s-a înființat și echipa de pompieri voluntari. Prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală se  dorește dezvoltarea rețelei de distribuție a apei potabile și a rețelei de salubritate a localității.tanacsules_2017jan11_1

S-a trecut la aprobarea celor trei puncte ale ordinii de zi a ședinței extraordinare a consiliului județean care au vizat: participarea județului Harghita, în calitate de partener la proiectul internațional „Integrated Slow, Green and Healthy Tourism Strategies” – INSiGHTS, din cadrul Programului Transnațional Dunărea. Totodată s-a aprobat și proiectul de hotărâre prin care se aprobă nivelul taxelor pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor, pentru anul fiscal 2017. „Caracterul extraordinar al ședinței se justifică prin faptul că este nevoie de aprobarea utilizării excedentului anilor precedenți, precum și a listei provizorii a programelor de investiţii publice ale Consiliului Judeţean Harghita, pe anul 2017”, a afirmat Borboly Csaba și a completat, explicând că în aceste sume pentru aportul propriu în cadrul proiectului INSiGHTS este nevoie de 3.722 euro. De asemenea, în listă se regăsesc și sumele necesare pentru ducerea la bun sfârșit a proiectelor de management integrat al deșeurilor sau studii de prefezabilitate în cadrul proiectului Rural Growth, menit a contribui la dezvoltarea turismului județean. Pe lista intermediară a investițiilor care se doresc a fi realizate din bugetul propriu al instituției se regăsesc sume destinate renovării spitalului județean de urgență din Miercurea-Ciuc, asigurarea utilităților la incubatorul de afaceri din Odorheiu-Secuiesc, dar și sume pentru reabilitarea drumurilor județene. „Pentru reabilitarea porțiunii drumului județean DJ 132, distrus de ploile abundente din zonă avem nevoie de suma de 600 mii lei. Ne dorim ca în cursul acestui an să finalizăm și lucrările la podul din Ciceu, în acest sens, în cel mai scurt timp vom organiza procedura de achiziție publică în vederea atribuirii lucrărilor de finalizare a podului. Porțiunea de drum dintre localitățile Suseni – Voșlăbeni este de asemenea vizată a fi reabilitată, iar pe lângă aceasta ne dorim ca și în cazul DJ 123 F, Ciceu – Ciba să acordăm 25 mii lei pentru lucrări de reabilitare. Astfel în acest an, avem o preconizare ambițioasă, și anume ca pentru drumuri, prin intermediul investițiilor proprii, să se aloce 100 milioane de lei”, a spus Borboly Csaba. Acesta a completat prin faptul că în anul 2016 s-au alocat 43 milioane lei pentru reabilitări și lucrări de aplicare a covoarelor asfaltice.

Csillag Péter, consilier județean a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă localitatea Gheorgheni în ceea ce privește furnizarea agentului termic și a solicitat sprijinul consiliului județean în acest sens. Consilierul județean, Proca Ion a adus în atenția celor prezenți evenimentele care vor fi organizate la biblioteca județeană cu ocazia Zilei naționale a culturii care vor avea loc în data de 16 ianuarie.

Satu-Mare, 11 ianuarie 2017




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *