Zăpadă frământată pe drumurile din Harghita. Drumarii acționează și poliția dirijează

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Circulaţia pe majoritatea drumurilor din Harghita se desfăşoară în condiţii de iarnă, în această dimineață, în urma ninsorilor care au căzut pe tot parcursul nopţii, drumarii acţionând pentru curăţarea carosabilului.
ninsoare_bucuresti_02Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Harghita, Adrian Pănescu, a declarat că pe drumurile care traversează zonele de creastă stratul de zăpadă frământată ajunge la 3-4 centimetri, pe celelalte artere de circulaţie acesta fiind mai mic.
Drumarii au acţionat cu 36 de utilaje de deszăpezire cu lamă şi solniţă şi au împrăştiat peste 550 de tone de sare.
Două tiruri neechipate corespunzător au derapat pe DN 15 Topliţa-Borsec şi pe DN 11B Cozmeni-Casin, fiind nevoie de intervenţia drumarilor pentru ca acestea să își poată continua drumul.
Stratul de zăpadă în afara carosabilului ajunge şi la 40 centimetri în zona Lacu Roşu şi continuă să ningă.
Echipaje de poliţie acţionează pe drumurile din judeţ, cu precădere pe cele care traversează trecătorile montane, pentru dirijarea circulaţiei.
Judeţul Harghita se află, până la ora 11,00, sub Cod galben de ninsori abundente, local viscolite, cu depunerea unui strat consistent de zăpadă. radiomures.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy