Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

​„Cartea pe roți”, prima librărie mobilă din lanțul Humanitas vine la Miercurea Ciuc

 

​„Cartea pe roți”, prima librărie mobilă din lanțul Humanitas ajunge în Miercurea Ciuc vineri, 2 octombrie. 

Librăria Humanitas Cartea pe Roți își continuă traseul prin țară în săptămâna a treia. După mai mult de zece orașe vizitate, în zilele care urmează o veți găsi:

Luni, 28 septembrie, în Curtea de Argeș (parcarea Liceului Vlaicu Vodă)

Marți, 29 septembrie, în Câmpulung Muscel (în fața Bibliotecii Municipale Ion Barbu)

Miercuri, 30 septembrie, în Râșnov (parcarea din fața Liceului Tehnologic Râșnov)

Joi, 1 octombrie, în Sfântu Gheorghe (pe str. Kos Karoly, aproape de Liceul Mihai Viteazul)

Vineri, 2 octombrie, în Miercurea Ciuc (Platoul din Piața Libertății)

„Cartea pe roți” este o autorulotă încăpătoare, care are pe rafturi o selecție de câteva mii de titluri de la cele mai importante edituri. Poate fi regăsită aici experiența care devine reflex și răsfăț într-o librărie cu care ne-am obișnuit. O așezare logică a cărților, care ne ajută să ne orientăm imediat spre zona de noutăți, spre romanele premiate recent, cărțile pentru copii și cele de science fiction, istorie, filozofie, spiritualitate sau știință.

Vă așteptăm în fiecare zi între orele 10:00-16:00; pe lângă cele mai noi apariții editoriale, o reducere specială și noi cărți cu autograf.

Ca de fiecare dată până acum, vom lăsa și o donație de carte în fiecare oraș în care vom ajunge.

Așteptăm cu bucurie întâlnirea cu toți cititorii interesați de cele mai noi apariții editoriale, cărți pentru copii și nu numai. Pe curând! #continuămpe4roți.

dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *