«1 milion pentru Unire» Apel pentru semnăturile românilor din Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

«1 milion pentru Unire» – Alianța pentru Centenar a inițiat o campanie de colectare de semnături pentru modificarea Constituției României, care să cuprindă o referire explicită la Unirea cu Republica Moldova. 

„Avem asociațiile din Forumul Românilor din Covasna, Harghita și Mureș cu care colaborăm pe județele astea. Prin membrii lor și prin asociațiile din cadrul forumului, strângem semnături. Scopul principal este introducerea unui preambul la Constituția României care să vorbească despre reîntregirea neamului românesc pe cale pașnică. Noi de aici din țară n-am uitat că eram cândva uniți și vrem să reîntregim țara”, a declarat pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, președintele Alianței pentru Centenar, George Simion.

„Grigore Vieru spunea că românii din Basarabia și cei din Covasna și Harghita se înțeleg din priviri. Așa este! Avem atâtea legături cu românii de dincolo de Prut, apă care ar trebui să unească, nu să despartă.  Avem datoria să vorbim despre reîntregire națională, măcar în al 12-lea ceas. Pur și simplu este vorba de o reparaţie istorică”, ne-a spus prof. Florentina Teacă.

„Sperăm să le strângem (semnăturile − n.red.) în preajma sărbătorii de 1 Decembrie și facem un apel la toți românii să intre pe www.semnez.eu să descarce formularele și să strângă semnături, practic să devină voluntari ai campaniei și totodată să vină pe 1 Decembrie la Alba Iulia, la Marșul cu care deschidem Ziua Națională a României. (…) Acuma că nu vom strânge 20.000 de semnături cât avem nevoie din 20 de județe, nu e nici o problemă, dar pentru noi e foarte important că și românii din Covasna și din Harghita sunt alături de acest proiect de unitate a țării”, a punctat George Simion.

Până în prezent peste 130.000 de români și-au exprimat acordul pentru Unire, potrivit covasnamedia.ro.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy