Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

132 de ani de când Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului românesc, a părăsit această lume

Astăzi, 15 iunie, se împlinesc 132 de ani de când poetul nepereche al neamului românesc a părăsit această lume lăsând în urma lui o operă impresionantă a cărei valoare este inestimabilă.

Criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu, menționa: „Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

După ce se înscrie în 1860 la Liceul german din Cernăuți, în 1863 se retrage ca ”privatist” (elev particular), nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur.

Între anii 1869 și 1872 , Mihai Eminescu pleacă să studieze la Viena,  la Facultatea de Filozofie și Drept. Aici activează în organizațiile studențești și, în 1872, o cunoaște pe Veronica Micle (1850-1889), iubirea vieții sale – care era, la acea vreme, căsătorită cu Profesorul universitar Ștefan Micle (mai mare cu 33 de ani decât ea) și avea atunci două fetițe de 6 și de 4 anișori. De asemenea, va face pace parte din societatea literar-socială ”România” și cea literar-științifică ”România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Se întoarce în ţară se stabilește la Iași, unde va trăi între anii 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la   Junimea. Situaţia lui materială este nesigură, are necazuri în familie și  este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (ScrisorileLuceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).

Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase, la 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Şuţu.

Patru elevi ai Școala normală de institutori din București au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din cimitirul Bellu, după cum scria chiar Caragiale în necrologul În Nirvana.

La 24 octombrie 1948 a fost declarat, post-mortem, membru al Acadamiei Române.

Considerat cel mai de seamă poet al românilor, Mihai Eminescu a scris poezii, proză, dar a avut și o intensă activitate de jurnalist. Articolele sale, care se regăsesc în publicația Timpul, au fost o radiografie  sinceră, de cele mai multe ori deranjantă, a vieții politice din acea epocă.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *