Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

21 mai – Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena

La 21 mai, credincioşii ortodocşi şi catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Perioada în care au domnit a fost cunoscută ca “Epoca de aur”. Datorită lor, creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.

Sfântul Constantin cel Mare – Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.

Confruntarea pe care Constantin cel Mare a avut-o în octombrie 312, cu Maxențiu care stăpânea Roma, la Pons Milvius (Podul Vulturului) a marcat convertirea sa la creștinism. În acest loc, Constantin a avut celebra sa viziune relatată de istoricul Eusebiu de Cezareea, care relatează că în ajunul luptei cu Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripția: „in hoc signo vinces” („prin acest semn vei învinge”). Bătălia de-a doua zi a fost câștigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxențiu s-a înecat în apele Tibrului.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine ‘religio licita’, adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu.

Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creștinismului, îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve.

Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul şi atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos oikia). Acestea vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.

Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, când soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creștine. Împăratul și familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat și la construirea altora mai mari și mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, Împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 – transformând orașul Bizantium în orașul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creștină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcașuri de cult printre care Biserica Sfinții Apostoli. Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie.
Sub influența sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul Credinței sau Crezul).
Constantin cel Mare a murit în Nicomidia, în anul 337, fiind  înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfânta Elena s-a născut, cel mai probabil, în Drepanum (numit după aceea Helenopolis) din Golful Nicomidia și se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menționată de Geoffrey of Monmouth, pretinde că era fiica regelui britan Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britani și Roma. Monmouth precizează apoi că ea a fost prezentată ca o regină deoarece nu avea frați care să moștenească tronul Britaniei. Constantius Chlorus a divorțat de ea (cca. anul 292) pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman și ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezență importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta Elena, a fost atașată foarte mult de valorile creștinismului. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei și s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta Elena s-a implicat direct în construcția a trei lăcașuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt și a Golgotei, Biserica Nașterii de la Betleem și Biserica Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor.

Tradiţii şi semnificaţia numelor

În tradiţia populară se vorbeşte despre împăraţii Constantin şi Elena ca despre părinţii Sfintei Cruci.

Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.

În această zi există o serie de obiceiuri şi superstiţii, care fac referire la vara ce urmează.

Astfel mulţi agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului.

În unele regiuni ale ţării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz şi mei, deoarece, în popor, se vorbeste ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se va usca;

Podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii.

Ziua de Sfântul Constantin şi Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele şi cine le va păzi pe timpul păşunatului.

Un alt obicei spune că femeile, pentru a alunga duhurile rele şi necurate, tămâiază şi stropesc cu aghiasmă. Pentru a se apăra de forţe malefice, ţăranii aprind un foc mare şi stau în jurul lui, iar prin acest foc obişnuiesc să treacă şi oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”). Elena – stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane („torţă”, „făclie”, dar şi „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. hele „lumina arzătoare a soarelui”.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.