Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

34 de misiuni desfășurate de pompierii militari harghiteni, în acest weekend

Foto: ISU Harghita

 

În perioada 04-06 septembrie, la nivel județean, pompierii militari harghiteni au gestionat 34 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând pentru acordarea primului ajutor unui număr de 4 copii și 25 de persoane aflate în dificultate, în cazul a două accidente rutiere, produse pe DJ 127, în comuna Ditrău și pe DN 13A, zona Calonda, zece afecțiuni medicale și 17 traumatisme. Totodată, salvatorii harghiteni au intervenit pentru stingerea a 4 incendii, precum și la o misiune de asanare muniție neexplodată.

Astfel, sâmbătă dimineața, două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere, au acționat pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o anexă gospodărească, în satul Fitod, comuna Leliceni. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul cuprinsese podul anexei. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite și nu s-au înregistrat victime. În urma incendiului, au ars: acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, circa 2t de fân și 1 mc cherestea. Cauza probabilă a incendiului a fost determinată de folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 300.000 lei, pagubele materiale fiind evaluate la circa 6.000 lei.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, 5 septembrie a.c., echipajul pirotehnic din cadrul ISU Harghita a fost solicitat să intervină în localitatea Cinod, unde au fost descoperite mai multe elemente de muniție, în urma unor lucrări de betonare rigole de șanțuri.

 

Pirotehniștii au identificat și ridicat un număr total de 7 buc. lovitură de aruncător cal. 50 mm și 2 proiectile explozive cal. 25 mm, datând, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniția a fost transportată și depozitată, în condiții de siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.

Ieri dimineață, 6 septembrie a.c., un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Bălan a intervenit la o ardere necontrolată de resturi vegetale (crengi de brad), depozitate în urma curățării copacilor. Incendiul a fost stins în scurt timp, fiind limitat pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Duminică după-amiaza, în jurul orei 17:00, peste 20 de pompieri militari și civili, din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gălăuțaș, printre ei și 5 colegi aflați în tura liberă, au acționat, cu 3 autospeciale de intervenție, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească (adăpost de animale), în comuna Gălăuțaș. Ajunși la locul solicitării, aceștia au constat că incendiul se manifesta generalizat la întregul grajd, iar flăcările cuprinseseră și baloții de fân depozitați în curte, cu pericol de propagare la casa de locuit și o altă anexă, aflate în imediata apropiere. După circa trei ore de eforturi susținute, colegii noștri au reușit lichidarea flăcărilor, ce au distrus acoperișul anexei, în totalitate, pe circa 80 mp, 250 de baloți de fân, o căpiță de 1000 kg de fân, 2 pachete de parchet laminat și unelte agricole; s-au degradat: pereții anexei, 150 baloți de fân, 2 drujbe, 2 aparate de sudură și o rindea electrică. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs de un conductor electric improvizat. Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de 300.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 25.000 lei.

În această dimineață, 7 septembrie a.c., la ora 03:33, pompierii Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au fost solicitați la o nouă misiune de stingere, la Toplița-Secu, unde echipajele au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un canton al Ocolului Silvic. Flăcările se manifestau la peretele exterior și acoperișul cabanei, iar pompierii sosiți la locul intervenției au limitat propagarea arderii și au reușit finalizarea misiunii, în mai puțin de o oră, pagubele fiind astfel reduse.

De asemenea, pentru avertizarea populației au fost transmise, în acest weekend, 2 mesaje prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urși) în Băile Tușnad și în comuna Șimonești (sat Cădaciu Mare).

În continuare, pompierii salvatori harghiteni rămân la datorie pentru intervenția optimă la solicitările cetățenilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.