IJJ Harghita – bilanțul ultimei săptămâni: 26 apeluri de semnalare a prezenței urșilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În perioada 20.05-26.05.2024, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita au fost primite 26 apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care erau semnalate prezența unor urși în zona Lupeni(1), Toplița(4), Miercurea Ciuc(5), Odorheiu Secuiesc(2), Dealu(1), Lăzarea(1), Avrămești(1), Șimonești(1), Brădești(1), Ciumani(2), Șoimușu Mic(1), Cădaciu Mare(1), Gălăuțaș(1), Bilbor(1), Siculeni(1), Liban(1) și un apel care indica prezența unui urs între Siculeni și Racu.

Dintre cele 26 apeluri înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita prin intermediul SNUAU 112, prin care erau semnalate prezența unor urși, a fost nevoie de intervenția pentru alungarea acestora în 11 cazuri, deoarece urșii nu mai erau prezenți la locurile indicate de către apelanți în restul cazurilor.
Pentru cele 11 apeluri în care s-a confirmat prezența unor urși, precizăm faptul că în toate cazurile la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care a reușit să alunge animalele sălbatice în pădure cu ajutorul semnalelor acustice și luminoase.
În data de 21 mai, din Miercurea-Ciuc, am înregistrat 3 apeluri în decursul a 20 de ore care indicau prezența unor urși, în primele două cazuri urșii au fost alungați de către jandarmi în pădure dar în al treilea caz s-a constituit echipa de intervenție care a luat decizia de a extrage animalele sălbatice. Jandarmii au menținut un climat de siguranță pe timpul intervenției.

De la începutul anului au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita 128 apeluri, făcute prin intermediul SNUAU 112, prin care ne era semnalată prezența ursului în apropierea zonelor locuite. În toate situațiile a fost trimis la fața locului un echipaj de intervenție.
În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent. Echipa de intervenție este formată, în conformitate cu prevederile OUG 81/2021, din primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, jandarmi, reprezentant al asociației de vânătoare și medic veterinar.

Jandarmii reamintesc oamenilor că este recomandat ca de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy