Acțiune „RELEU” pe DN 15: Polițiștii rutieri din Harghita intensifică controalele pentru prevenirea accidentelor

0

Articol disponibil în: Română

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita desfășoară, duminică,11 ianuarie, o acțiune de tip „RELEU” pe Drumul Național 15, cu scopul de a crește siguranța rutieră și de a reduce riscul producerii accidentelor de circulație.

Potrivit IPJ Harghita, activitatea se înscrie într-un demers amplu, derulat simultan în județele traversate de DN 15, echipajele acționând coordonat pentru o intervenție unitară și eficientă pe întreg traseul drumului național.

În cadrul acțiunii sunt urmărite principalele cauze generatoare de accidente rutiere: depășirea vitezei legale, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate, precum și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte regulile de circulație.

„Respectarea acestor reguli poate preveni evenimente tragice, întrucât neatenția, chiar și pentru o clipă, poate avea consecințe grave”, transmit reprezentanții IPJ Harghita.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Privacy & Cookies Policy