Peste 8.000 de ţigarete au fost descoperite de poliţiştii harghiteni, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate în zona reşedinţei de judeţ
Articol disponibil în: Magyar Română
La data de 05 august 2020, prin exploatarea profesionistă a unor date şi indicii cu valoare operativă, obţinute în cadrul cercetărilor specifice efectuate într-un dosar penal privind săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, poliţiştii harghiteni au obţinut şi pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în zona Bazinului Ciucului.
Activităţile poliţieneşti, ce vizau un bărbat de 41 de ani, bănuit de comiterea unor infracţiuni din sfera contrabandei, au avut ca rezultat descoperirea şi indisponibilizarea mai multor bunuri.
Astfel, au fost ridicate 8.120 de țigarete de diferite mărci, netimbrate, 28,9 litri alcool etilic, ambalat în recipiente din plastic neinscripționate, neetichetate şi fără timbru fiscal, precum și un telefon mobil, în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.
- IPJ Harghita