A doua zi din cea de-a 10-a ediţie a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii

0

Articol disponibil în: Română

Poliţiştii harghiteni au fost din nou, în cea de-a doua zi a „săptămânii prevenirii criminalităţii”, în mijlocul elevilor şi a cadrelor didactice, în şcoli şi în afara acestora, în locurile frecventate de copii dar şi în cele pe care aceştia nu ar trebui să le frecventeze

A doua zi a săptămânii prevenirii criminalităţii din acest an a avut ca temă, în continuarea celei de ieri din punct de vedere al partenerilor de dialog şi al activităţilor în domeniu, „Prevenirea delicvenţei juvenile”.

Pe parcursul acestei zile 23 de poliţişti de la structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, de proximitate, de poliţie rutieră şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, au organizat activităţi asemănătoare zilei precedente, întâlniri cu elevii şi cadrele didactice în unităţile şcolare, dar şi acţiuni în locuri publice şi discuţii cu părinţii, atât în mediul urban cât şi rural.

Temele prezentate de poliţişti în cadrul acestor întâlniri au avut ca scop pregătirea antiinfracţională a elevilor, precum şi conştientizarea părinţilor cu privire la responsabilităţile ce le revin pentru dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a copiilor, din punct de vedere al respectării legislaţiei, în toate domeniile.

La aceste activităţi, desfăşurate interactiv, au participat aproape 893 de elevi şi 58 de cadre didactice, acestora alăturându-li-se peste 500 de părinţi.

Dată fiind tema zilei, poliţiştii transmit, tuturor minorilor:

NU LĂSA VIOLENȚA SĂ TE TRANSFORME ÎN INFRACTOR!

Conform Codului Penal „Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal, dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.”

În cazul săvârșirii unei infracțiuni, toți minorii care răspund penal cad sub incidența prevederilor legale, adică sunt sancționați.

Minorilor care au comis fapte penale li se pot aplica măsuri educative și pedepse. Pedepsele sunt: închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită. Pentru minori, limitele sunt reduse la jumătate față de cele pentru adulți. Instigatorul și complicele sunt sancționați cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Necunoașterea legii nu te absolvă de răspunderea penală!

Cauzele delincvenței juvenile:

– influența anturajului, mai ales în cazul tinerilor dornici de afirmare rapidă;

– teribilismul și spiritul aventurier, trăsături specifice adolescenților;

– perceperea eronată a valorilor sociale, mirajul îmbogăţirii peste noapte, prin orice mijloace;

– lipsa de preocupare pentru activități sportive şi culturale în timpul liber;

– consumul de băuturi alcoolice în familie, sau în grupuri de prieteni;

– lipsa de informații despre viața sexuală, fapt care favorizează implicarea în infracțiuni de viol, perversiuni sexuale, etc.;

– comunicarea deficitară cu membrii familiei, violența verbală și fizică în relațiile intrafamiliale.

ȘTIAI CĂ?

– Se spune că alcoolul te face să te simți mai relaxat și mai puțin timid… De fapt… aparent, te poți simţi mai relaxat, dar alcoolul îți „relaxează” și discernământul. Pe acest fond poți face lucruri pe care le vei regreta.

-Se spune că fetele sunt violate pentru că sunt provocatoare… De fapt… nicio persoană nu cere să fie violată. Orice act sexual comis prin utilizarea forței este viol, iar abuzatorul este singurul care va fi tras la răspundere.

– Se spune că prin violență îți poți câștiga respectul celor din jur… De fapt… violența produce teamă, repulsie și strică relațiile și prieteniile.

-Se spune că violența este o problemă numai a băieților… De fapt… agresivitatea este prezentă și în rândul fetelor, doar că se manifestă diferit.

-Se spune că e bine să ai cât mai mulți prieteni… De fapt… când e vorba de prieteni, calitatea lor contează. Nu cantitatea.

 Urmează-ți visele și mergi pe drumul tău!

-Fii atent când îți alegi prietenii. Evită compania celor agresivi, obraznici sau delincvenți.

-Nu te lăsa influențat de ceilalți, nu comite fapte ilegale. Analizează singur riscurile la care te expui, pe baza propriei experiențe.

– Atrage atenția prietenilor asupra consecințelor comiterii de infracțiuni.

– Respinge propunerile de a participa la așa-zise „distracții”: consum de alcool sau de droguri, distrugeri, violențe verbale sau fizice, etc.

– Nu încerca să rezolvi un conflict prin violență. Apelează la sprijinul celor ce te pot ajuta: părinți, profesori, polițiști.

A fi puternic nu înseamnă să fii violent și temut de cei din jur. Alege școala, serviciul, banii prietenii și familia pentru a-ți construi un viitor așa cum ți-l dorești. Lasă pentru cei slabi: violența, consumul de alcool și de droguri, faptele ilegale și închisoarea.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy