Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Accident feroviar în Harghita. Un camion a fost lovit de tren (FOTO)

Pompierii au  intervenit luni dimineața la un accident feroviar, la pasajul de la intrarea în Odorheiu Secuiesc, unde trenul Regio 3542 a lovit un autocamion. Două persoane au fost rănite în urma impactului.  Trenul circula pe ruta Sighișoara – Odorheiu Secuiesc. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, accidentul a fost anunțat la ora 05:19, la locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

sursa foto: ISU Harghita

„În urma accidentului, o femeie, de 46 ani, a suferit traumatism la cap și a fost preluată de către un echipaj SAJ Odorheiu Secuiesc. Șoferul autocamionului, în vârstă de 53 ani, care nu prezenta răni vizibile, a fost preluat de către echipajul SMURD Odorheiu Secuiesc.”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru investigații medicale de specialitate.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.