Actele personale care au expirat în perioada stării de urgență trebuie preschimbate până în luna august

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

În condițiile în care România se pregătește să iasă din starea de urgență, posesorii actelor care au expirat sau care urmează să expire la data de 14 mai 2020 trebuie să le preschimbe, până la jumătatea lunii august. Este vorba despre documente precum actul de identitate, permisul auto, certificatul de înmatriculare sau vizele de flotant, informează avocatnet.ro.

Potrivit Ordonanței militare nr. 3/2020, documentele eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență, pot fi preschimbate în termen de 90 de zile de la terminarea stării de urgență. Cum România va ieși din starea de urgență la data de 14 mai 2020, înseamnă că cei ale căror documente au expirat trebuie să le reînnoiască până la data de 12 august 2020.

Iată lista actelor care trebuie preschimbate până în luna august:

  • cărțile de identitate, inclusiv cele provizorii;
  • vizele de flotant;
  • permisele de conducere;
  • autorizațiile de circulație provizorie;
  • dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și ale permiselor de conducere;
  • documentele necesare la înmatricularea, examinarea sau preschimbarea permisului de conducere (certificatul de autenticitate, fișa medicală, dosarul de școlarizare etc.).

Tot până la data de 12 august 2020 trebuie preschimbate și o serie de documente eliberate cetățenilor străini, precum:

  • permise de ședere;
  • avize de angajare/detașare;
  • decizii de returnare;
  • certificate de înregistrare a rezidenței sau cărți de rezidență;
  • documente de călătorie emise beneficiarilor unei forme de protecție internațională și persoanelor fără cetățenie;
  • documentele temporare de identitate ale solicitanților de azil.

Reamintim că starea de urgență instituită cu scopul de a limita răspândirea epidemiei de coronavirus se va încheia pe data de 14 mai 2020, după care România va intra în starea de alertă, perioadă în care măsurile luate de autorități nu vor mai fi atât de stricte în privința drepturilor și libertăților persoanelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy