Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

AFIR Info – prima aplicație pentru telefonie mobilă a unei instituții publice care gestionează fonduri europene este acum disponibilă

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale continuă procesul de digitalizare și lansează AFIR Info – aplicație gratuită realizată pentru telefonul mobil, pentru o comunicare cât mai facilă și rapidă cu solicitanții și cu beneficiarii investițiilor finanțate.

AFIR se află și de data aceasta în avangarda digitalizării actului administrativ, iar faptul că o instituție care gestionează fondurile europene atât de necesare dezvoltării mediului rural românesc oferă o aplicație dedicată pentru comunicarea cu publicul său arată preocuparea noastră pentru performanță și pentru rezultate. Această aplicație face parte din noua noastră abordare de a informa prin instrumentele pe care oameni le folosesc cel mai frecvent. Interacțiunea umană rămâne importantă, vom continua să avem și contact direct cu publicul, dar a utiliza instrumente digitale înseamnă eficiență și, de ce nu, costuri mult mai reduse pentru noi și beneficiari. Noua aplicație mobilă AFIR Info a venit din nevoia firească de a fi mai aproape de solicitanții și beneficiarii noștri cu care trebuie să avem un parteneriat permanent”, a precizat George Chiriță, directorul general al AFIR.

Aplicația mobilă AFIR Info este un instrument de comunicare oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, instituție responsabilă de implementarea tehnică și financiară a FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) în România, prin care se transmit în cel mai scurt timp informații oficiale privind fondurile europene nerambursabile acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Prin intermediul AFIR Info beneficiarii finanțărilor nerambursabile pot verifica inclusiv statusul proiectului și vor primi notificări de fiecare dată când apare o noutate.

Aplicația poate fi descărcată din magazinele on-line ale principalelor sisteme de operare mobile: Google Play (AFIR info – Aplicații pe Google Play) și App Store (AFIR Info).

AFIR Info este o aplicație oferită gratuit, prima de acest gen la nivelul instituțiilor publice centrale care gestionează fonduri europene, pe care o dorim cât mai utilă. Toți cei interesați să ne trimită sugestii, opinii sau observații privind aplicația mobilă au la dispoziție adresa de e-mail consultare@afir.info.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Prin intermediul aplicației AFIR Info, sunt disponibile cele mai noi și importante informații despre accesarea fondurilor europene gestionate de către AFIR, cele mai noi anunțuri privind lansarea sesiunilor pentru depunerea cererilor de finanțare, precum și fondurile aferente submăsurii respective și data limita de depunere.

De asemenea, solicitanții și beneficiarii au acces la statusul cererilor de finanțare și al cererilor de plată depuse la AFIR, au la îndemână Rapoartele de selecție a cererilor de finanțare depuse la AFIR sau firmele care oferă servicii de consultanță și de proiectare, precum și recenzii publice ale acestora.

Aplicația este intuitivă și ușor de folosit, utilizatorii își pot crea cont, prin introducerea adresei de e-mail și a parolei personale. În acest fel, vor avea permanent acces la date precum: Cererile de finanțare, profilul firmei de consultanță, ultimele comunicate de presă, ultimele informații de interes public privind FEADR și AFIR.

Totodată, AFIR Info oferă o nouă experiență privind relațiile cu publicul prin modulele de comunicare care sunt facile și intuitive. Utilizatorul poate selecta din aplicație județul sau regiunea și pentru a avea acces imediat la datele de contact ale Oficiului județean sau ale Centrului Regional de care aparțin solicitanții sau beneficiarii noștri.

  • informații furnizate de Biroul de presă al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.