Alte 20 de misiuni în care au intervenit pompierii harghiteni în ultimele 24 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

 

În ultimele 24 de ore, la nivel județean, pompierii militari harghiteni au gestionat 20 intervenții în diferite situații de urgență.

O misiune relevantă a avut loc seara trecută, în jurul orei 18:00, la o locuință din localitatea Băile Homorod, unde salvatorii au fost solicitați să intervină în urma producerii unei explozii urmate de incendiu. Imediat, la fața locului s-au deplasat două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor, din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, fiind alertate SVSU Vlăhița și Căpâlnița. În momentul sosirii echipajelor operative la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor, pe timpul operațiunilor de intervenție a fost identificată o persoană decedată (bărbat, 61 de ani).

Un alt incendiu a avut loc tot ieri, în localitatea Sânsimion, unde peste 15 pompieri militari și civili din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc și SVSU Sânsimion au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. Echipajele sosite la locul intervenției au constatat că incendiul cuprinsese întreg interiorul casei, pe o suprafață de circa 30 mp. S-au luat măsuri de localizare și stingere a incendiului, iar pe timpul intervenției, pompierii au evacuat, din interiorul locuinței, o butelie de gaz, eliminând astfel pericolul producerii unei explozii și rănirii persoanelor din apropiere. Datorită intervenției prompte a pompierilor, în urma acestui eveniment, nu au fost înregistrate victime. În incendiu au ars: mobiler din lemn, haine, un frigider, o mașină de cusut; s-au degradat pereții interiori și plafonul din lemn. Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.

În afara acestor situații de urgență, salvatorii harghiteni au intervenit și la 2 misiuni de asistenţă și transport persoane supraponderale, în sprijinul echipajelor SMURD, în municipiul Odorheiu Secuiesc și satul Ciucani, comuna Sânmartin. Totodată, alte 17 persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD, în cazul a 13 diverse afecțiuni medicale și patru traumatisme.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy