Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Aproximativ 50% din rândul angajaților din învățământul harghitean s-au vaccinat anti-Covid-19

Conform celui mai recent bilanț, la nivel național, rata generală de vaccinare  anti-Covid-19 în rândul angajaților din învățământ este de 58%, dintre care 60% cadre didactice.

În județul Harghita, rata de vaccinare este sub 50%. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean precizează că au fost puține școli care și-au actualizat datele în acest sens sau au înregistrat un procent zero de persoane vaccinate.

Din păcate, 26 de unităţi de învăţământ nu au actualizat datele privind numărul persoanelor angajate vaccinate. Media este sub 50%, undeva la 46-47%(…)Nu putem să ne vaccinăm noi în locul cadrelor didactice, dar am discutat cu colegii directori şi le-am transmis să stea de vorbă cu ei, să îi roage să se informeze din surse credibile, să le dea exemplul personal. Ne dorim să intrăm cât mai repede în starea de normalitate.”,  a declarat inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu.

Pe de altă parte există și unități de învățământ care înregistrează procente ridicate de vaccinare anti-Covid, cum ar fi Şcoala Postliceală „Louis Pasteur” din Miercurea Ciuc (100%) , Liceul „Székely Károly” (90,63% ),  Liceul Teoretic „Kemény János” din Topliţa (85%), Liceul Teologic Romano-Catolic „Segítő Mária” din Miercurea Ciuc (81,48%), Clubul Sportiv Şcolar Topliţa şi Şcoala Gimnazială „Sfântu Ilie” din Toplița (75%).

Totodată, conducerea ISJ Harghita a avut o întâlnire cu prefectul judeţului, Szabó Zsolt, unde s-a discutat despre organizarea unor maratoane de vaccinare destinate angajaţilor din învăţământ.

Ne dorim să găsim modalitatea cea mai eficientă, încât să îi mobilizăm, să îi îndemnăm pe cei care nu au avut posibilitatea să o facă, să se vaccineze şi să creştem procentul la nivelul judeţului Harghita(…)Ne aşteaptă examenele naţionale, concediile şi toate aceste lucruri trebuie să însemne, dacă vreţi, un impuls pentru colegii care nu s-au vaccinat, să se vaccineze”, a conchis inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *