Bărbatul care şi-a împuşcat soţia este cercetat pentru OMOR CALIFICAT. Din păcate, femeia a decedat

0

Articol disponibil în: Română

Bărbatul din municipiul Topliţa care şi-a împuşcat vineri soţia a fost arestat şi este cercetat pentru omor calificat după ce femeia a murit la spital.

În cursul zilei de vineri, bărbatul de 66 ani, din Topliţa, a tras în direcţia soţiei şi a fiului său, cu o armă de vânătoare şi a rănit-o pe femeie la un picior. Aceasta a fost transportată în şoc hemoragic la spital, i s-a amputat piciorul, dar, ulterior, a decedat la secţia de terapie intensivă.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că ar fi vrut să-l împuşte pe fiul său, cu care se certase joi seara. Tot joi seara a sustras şi arma din seiful bărbatului, fapt ce demonstrează că fapta a fost comisă cu premeditare.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, procurorul Paul Leontică, a declarat luni, pentru AGERPRES, că s-a schimbat încadrarea juridică de la tentativă de omor la omor calificat, pentru care riscă detenţie pe viaţă sau până la 25 ani de închisoare.

‘Între timp, vorbim de omor calificat, cu agravanta săvârşirii faptei cu premeditare, dar şi de uz fără de drept de armă şi sustragerea armei. Din datele administrate ulterior s-a considerat de procurorul de caz că a avut această intenţie cu o seară înainte, atâta timp cât sustragerea armei, din datele pe care le avem, s-a realizat cu o seară înainte. Deci, folosirea armei a fost decisă anterior, nu a fost un gest spontan, a gândit-o cu o seară înainte’, a declarat procurorul Paul Leontică.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 zile.

Sursa: Agerpres

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy