Bibliotecă mobilă în zona Lacu Roșu. Turiștii, invitați să intre în „Igloo-ul Multicultural”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Potrivit unui comunicat de presă, în județul Harghita este disponibilă Biblioteca Mobilă a proiectului NoMAD Library. Intitulată Igloo-ul Multicultural, aceasta a fost amplasată în data de 14 august în zona Lacu Roșu, vizavi de monumentul Regelui Ștefan cel Sfânt și va rămâne până la finalul lunii octombrie. În Igloo-ul Multicultural se vor găsi peste 300 de cărți de diferite limbi și tematice.

Cărțile stau la dispoziție pentru toți trecătorii, de la mic la mare, nu se percepe nici o taxa pentru închiriere, citire, doar bunăvoința de a returna cartea pe rafturile Bibliotecilor Mobile după utilizare. De asemenea încurajăm turiștii binevoitori, să doneze din cărțile lor uitate pentru a le da o nouă viață, un nou sens prin intermediul acestui proiect.

Membrii Asociației Exploratorilor Pușcații au inaugurat de Ziua copilului primele două Bibliotecile Mobile situate în fața Colegiului Economic Arad. Acestea au fost amplasate pentru prezentare și promovare a proiectului, dar și a strângerilor de fonduri și donații de cărți necesare derulării conceptului. De asemenea, tot în Arad se găsește și Igloo-ul SF poziționat pe plaja din localitatea Ghioroc, numit și Litoralul de Vest.

Cea de-a treia Bibliotecă Mobilă a fost amplasată în cheile Turzii în data de 25 iunie 2022, intitulată Igloo-ul Cunoașterii, Descoperirii de Sine și Echilibrului, care găzduiește în jur de 400 de cărți cu tematica în filozofie și psihologie.

Cea de-a patra Bibliotecă Mobilă a fost amplasată în incinta din Muzeul Castelul Corvinilor în data de 03 iulie 2022, intitulată Igloo-ul Trecutului, care găzduiește în jur de 300-350 de cărți cu tematica în istorie.

În 09 iulie 2022, a fost montată biblioteca numărul 5 din proiectul NoMad Library în Poiana Glăvoi (Bihor), Igloo-ul Vieții, care găzduiește peste 300 de cărți cu teme si elemente despre viață, despre om și natura, flora și faună.

În 16 iulie 2022 a fost amplasată biblioteca numărul 6 din proiectul NoMad Library la cota de 2000m, mai exact la Bâlea Lac. În Igloo-ul Ideilor și Inovaților se vor găsi cărți despre invenții, dar și alte categorii. S-a ales această zonă datorită faptului că se află la cea mai înaltă altitudine din România și oferă o remarcabilă varietate de obiective turistice.

În 23 iulie 2022 a fost amplasată biblioteca numărul 7 din proiectul NoMad Library în zona Șuncuiuș – Jud. Bihor, mai exact lângă baza Salvamont. În Igloo-ul Viitorului se vor găsi cărți de știință și tehnică, dar și alte categorii.

În 30 iulie 2022, la Vatra Dornei, în parcul Central a fost montat Igloo-ul numărul 8 din cadrul proiectului NoMad Library. Igloo-ul Bibliografic găzduiește peste 350 de cărți despre marile personalități ale României și ale Lumii.

În 13 august 2022, în Poiana Brașov vis-à-vis de Hotelul Yager Chalet a fost montat Igloo-ul numărul 9 din cadrul proiectului NoMad Library. Igloo-ul Poveștilor găzduiește peste 300 de cărți despre beletristică.

,,Întrucât fiecare amenajare de Igloo necesită o deplasare de 1-2-3 zile în natură, ne propunem și organizarea de drumeții în zonele montane și obiectivelor turistice din apropiere, ghidându-i pe adolescenți către un stil de viată mai sănătos prin mișcare și sport în natură. De asemenea, doresc să mulțumesc partenerului principal Astreea, furnizorul și producătorul de Igloo-uri pentru încrederea și susținerea acordată.’’ ne povestește, Sebastian Martian Sbîrcea președinte Asociația Exploratorilor Pușcașii.

Proiecul NoMAD Library oferă ’’cheia cunoașterii’’ tuturor acelora care sunt deschiși către lectură, oferind o oportunitate educativă deosebită, atât tinerilor cât și oamenilor de toate vârstele. Cadrul natural în care sunt amplasate bibliotecile mobile crează un liant între stilul de viață activ și sănătos dar și relaxarea oferită de lecturarea unei cărți, într-o perioadă dominată de tehnologie și tumultul vieții de zi cu zi’’ ne povestește, George Tudor Brădean membru activ al Asociației Exploratorilor Pușcații.

La aceasta acțiune de montare a Bibliotecii Mobile, au participat șase membri ai Asociației Exploratorilor Pușcații,  Rareș (10 ani) și Simon Laszlo (Salvamont Gheorgheni).

Dorim să mulțumim partenerilor și sponsorilor care în decursul anilor ne susțin, cât și celor anonimi care nu au dorit să fie menționați:

PARTENERI: Astreea, Monturist, Primăria Mun. Gheorgheni, Serviciul Public Local Salvamont Gheorgheni, Vechiul Cazinou, Colegiul Național Elena Ghiba Birta și Colegiul Economic Arad.

SPONSORI: HAI Extrusion, Webasto, Arsat, Brenntag, Decathlon, DanEurotrans, Medinet Hygiene Consulting, Hennlich, Luar, Nagarro, Recycling Georgia, AgroTucudean, Clever Solution Point, BNB, Promun, Fabric016, Lgal Documents, Bulevard Print.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy