Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Bilanţul anual al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita

Marți, 31 ianuarie, ora 09,00, în sala mare de şedinţe din clădirea administrativă a Consiliului Judeţean Harghita, a avut loc analiza activităţii desfăşurate în anul 2016, pe linia gestionării situaţiilor de urgenţă în zona de competenţă, de către ISU „Oltul” Harghita

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita și-a prezentat, astăzi, bilanţul activităţilor desfăşurate în anul 2016. La eveniment au participat adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Cezar-Mihai Damian, prefectul judeţului Harghita, Adrian-Jean Andrei, comandanții și șefii unităților și instituțiilor aparținând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, oficialităţi din cadrul instituţiilor deconcentrate la nivelul judeţului Harghita, ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita.

În acest context, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, colonel Cimpoeșu Stelian, a prezentat invitaţilor şi cadrelor unităţii principalele misiuni şi activităţi ale inspectoratului pe parcursul anului precedent, analizând punctual gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse pentru anul 2016, prin reflectarea sintetizată a rezultatelor compartimentelor şi structurilor instituţiei, concluzia generală desprinsă fiind aceea că serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă ale judeţului Harghita şi-au asumat cu responsabilitate şi profesionalism rolul important jucat în protejarea vieţii şi bunurilor populaţiei.

La finalul activităţii, prefectul judeţului Harghita, Adrian-Jean Andrei și adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Cezar-Mihai Damian, au felicitat conducerea şi personalul inspectoratului, urându-le succes în îndeplinirea misiunilor viitoare şi menţinerea continuă la standardul ridicat adoptat până în prezent.

Raport de evaluare a activitatii desfasurate de ISU ”Oltul” Harghita in anul 2016

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.