Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore desfășurate de salvatorii harghiteni

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă câteva dintre cele 29 de misiuni desfășurate de salvatorii harghiteni, în ultimele 24 de ore.

Astfel, 27 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, din care o victimă în urma producerii unui accident rutier, pe strada Gál Sándor, din municipiul Miercurea Ciuc.

Totodată, pompierii au acționat la o misiune de asistență persoană blocată într-un apartament, situat pe strada Florilor, din orașul Bălan și la o misiune de salvare a unui cățel, căzut în canalul din curtea unei case, în municipiul Toplița. În afara acestor situații, pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Cristuru Secuiesc au intervenit, noaptea trecută, în sprijinul colegilor de la Detașamentul de Pompieri Sighișoara din cadrul ISU Mureș, pentru stingerea unui incendiu de litieră pădure foioase, izbucnit în satul Șoimușu Mic, comuna Săcel, în urma căruia au fost afectate aprox. 15 ha.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența unor urși, în Borsec și Bălan.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

  • ISU Harghita, COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.