Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Județean Harghita, a pornit o campanie împotriva „mafiei ursului”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunţat joi, într-o conferinţă, lansarea unei campanii împotriva mafiei ursului”, susţinând că există persoane de la diverse ONG-uri care încasează sume mari de bani pentru a demonta orice iniţiativă luată pentru a face acceptabilă convieţuirea dintre om şi animal.

captură foto Facebook

Borboly Csaba a afirmat că ministrul Mediului face eforturi mari pentru rezolvarea problemelor generate de prezenţa urşilor în zonele locuite, dar acestea sunt comentate permanent de „aşa-zisa societate civilă verde sau aşa-zişi experţi”.

Pentru a da startul campaniei, preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat un banner de mari dimensiuni, care a fost amplasat pe clădirea instituţiei şi pe care scrie, în limba engleză, „Stop mafiei ursului!”, dar şi că vieţile oamenilor din judeţul Harghita au prioritate, în conformitate cu Constituţia României şi Directiva „Habitate” a Consiliului European, solicitând respectarea acestora.

sura foto: Biroul de presă al Consiliului Județean Harghita
„Facem apel la toți jurnaliștii, ONG-urile, cercetătorii și studenții care pun viața umană pe primul loc și care doresc să acționeze împotriva situației, a știrilor false, a procedurilor ilegale, să respingă argumentele false și să demonstreze științific ideile false care sunt prezentate. Viața umană continuă să fie neglijată în gestionarea problemei urșilor. Există o mulțime de știri false și dezinformări cu privire la tăierea pădurilor, la eficiența paratrăsnetelor, la perturbarea habitatului urșilor. Astfel, a apărut o mafie a urșilor, nu numai la nivel local, ci și la nivelul UE, care este interesată să mențină situația conflictuală, respingând și discreditând argumentele raționale. Trebuie să ne exprimăm împotriva acestui lucru.”, a precizat  Borboly Csaba.

Prezent joi la Miercurea Ciuc, pentru lansarea unor proiecte de mediu, Tanczos Barna a afirmat că sunt persoane care se împotrivesc măsurilor luate de minister, dar nu poate spune că este vorba despre mafie, precizând că trebuie să se acorde atenţie folosirii acestor termeni.

„Este o acuzaţie extrem de gravă şi, dacă cineva face o astfel de acuzaţie, trebuie să aibă şi dovezi. În caz contrar, este doar o acţiune de PR, de propagandă. Sunt persoane care se împotrivesc măsurilor care sunt luate de minister. Nu aş putea să spun că este mafie. Sunt persoane şi de o parte, şi de cealaltă. Sunt măsuri care sunt contestate sau criticate atât de ONG-uri, cât şi de vânători. Rolul ministerului este să găsească soluţii de management al populaţiei pe care să le discute atât cu ONG-urile care luptă pentru protejarea acestei specii, cât şi cu asociaţiile de vânătoare care spun că şi ele fac eforturi deosebite pentru protejarea acestei specii. Soluţiile ştiinţifice şi echilibrul trebuie asigurate de minister. Dacă cineva are cunoştinţe cu privire la existenţa unei mafii, trebuie să facă plângeri penale pentru că mafia este o organizaţie ilegală prin care se procură bani, se obţin venituri şi este o chestiune extrem de gravă şi trebuie să fim foarte, foarte atenţi cu privire la folosirea acestor termeni”, a declarat Tanczos Barna, citat de AGERPRES.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy